Multă energie, lecţii de salsa şi petreceri tematice: de asta au avut parte timişorenii „dependenţi” de salsa, în weekend, cu ocazia ediţiei a treia a festivalului „Salsa Addicted”.
Publicul timişorean e interesat de cai putere şi viteză. Timişoara a găzduit duminică dimineaţa cea de-a doua competiţie din cadrul Campionatului judeţean de automobilism: Cupa Alfa.
Bicicliştii au ieşit duminică să descopere Timişoara în cadrul unei competiţii sportive. Fiecare echipă a primit câte o hartă a „comorilor” din oraş şi a plecat să le caute, având la dispoziţie trei ore pentru a le găsi şi a aduna cât mai multe puncte.
Reprezentanţii societăţii de termoficare Colterm Timişoara anunţă că locuitorii de pe bulevardul General Dragalina, Splaiul Nicolae Titulescu şi bulevardul Republicii nu vor beneficia de apă caldă şi încălzire, luni, începând de dimineaţă până în cursul după-amiezii.
Atenţie şoferi, încep lucrările pe
bulevardul Constantin Brâncoveanu şi pe strada
Romulus din Timişoara! Asta înseamnă
restricţii de circulaţie în zonă,
pentru că se va lucra la reabilitarea reţelelor
de apă şi canalizare, iar apoi cele două
artere vor fi modernizate şi vor fi amenajate locuri
de parcare.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
3
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
2
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
16
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5