În timp ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, dezbătea, marţi, la Universitatea de Vest din Timişoara, proiectul noii Legi a Educaţiei Naţionale, zeci de profesori protestau în faţa Primăriei Timişoara, nemulţumiţi că nu şi-au primit cel de-al treisprezecelea salariu, de disponibilizările din învăţământ şi faptul că nu beneficiază de drepturi pe care le-au câştigat în instanţă.
Tot mai mulţi timişeni pe lista datornicilor la bănci. De la lună la lună valoarea restanţelor pe care clienţii băncilor din Timiş le înregistrează cresc continuu. Situaţia a fost mai accentuată la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an.
Titlul parte tot mai departe pentru Iancu. Meciul pierdut de Poli în faţa lui FC Vaslui l-a supărat pe şeful clubului dar el a declarat că nu Sabău este de vină pentru situaţia existentă.
Antrenorul Sabău e exasperat de lipsa unui atacant pur sânge. Total dezamăgit de jocul prestat de elevii săi, el a spus că încearcă să facă tot ce îi stă în putinţă să îşi antreneze atacanţii, dar că dacă acesta nu „simte” golul, tot efortul este degeaba: „Trebuie să ai în sânge simţul de atacant”.
Antrenorul Marius Lăcătuş, satisfăcut de prestaţia jucătorilor săi. Ex-stelistul era bucuros pentru cele trei puncte obţinute, dar a felicitat şi Timişoara pentru jocul prestat. Imediat după meci, tehncianului Vasluiului a declarat: „Sunt bucuros de rezultat, dar mai ales de modul în care jucătorii s-au comportat în teren”.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7