Şi reprezentanţii partidelor politice se pregătesc de sărbătorile pascale. În timp ce liberalii anunţă că vor vopsi şi împărţi 1.200 de ouă în zona Pieţei Unirii din Timişoara, PSD Timiş organizează la sediul partidului un atelier de încondeiat ouă şi desen pentru copii.
Drumco, firma de construcţii de drumuri unde Consiliul Judeţean Timiş mai deţine o treime din acţiuni ar putea fi vândută pe mărunţiş către societatea Strabag, care deţine restul acţiunilor, avertizează preşedintele comisiei economice a CJ Timiş, Viorel Sasca.
Copiii vor mai avea parte de o surpriză, pe lângă cuibul cu ouă mari şi colorate şi iepuraşi adevăraţi din Piaţa Victoriei. În centrul oraşului Timişoara îşi va face apariţia, joi, un iepuraş uriaş cu leduri.
Măsurile de siguranţă în preajma sărbătorilor de Paşti vor fi sporite, mai ales că această perioadă este „preferată” de hoţii de buzunare din cauza aglomeraţiei. De aceea, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş a decis să-i scoată pe oamenii legii în stradă şi chiar să supravegheze locurile aglomerate cu poliţişti sub acoperire.
Continuă întrecerea pasionaţilor de raliuri. ACR Timiş, împreună cu Pimăria Jimbolia şi Comisia de Automobilism şi Karting Timiş, pun la punct ediţia a zecea a Rally-Karting Jimbolia. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 aprilie, în oraşul timişean.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3