Poliştii sunt distraţi de 1 aprilie. „Începând de astăzi (n.r joi), Cosmin este noul antrenor al echipei”, a anunţat managerul sportiv al clubului, Daniel Stanciu.
Casieriile şi birourile de relaţii cu publicul ale Aquatim vor funcţiona vineri între orele 8.00-12.00, iar în zilele de 5 şi 6 aprilie vor fi închise. Nici casieriile Colterm nu vor funcţiona în 5-6 aprilie. În schimb, dispeceratele celor două societăţi vor funcţiona non-stop de sărbători.
Un număr de 13 deţinuţi aflaţi la Penitenciarul Timişoara îşi vor petrece sărbătorile de Paşti împreună cu familia. Conducerea închisorii a luat decizia de a le acorda cinci sau trei zile de libertate, ca recompensă pentru buna lor purtare. Cei care vor rămâne în penitenciar pe perioada Sărbătorilor vor beneficia de un meniu specific de Paşti, cu ouă roşii, cozonac, friptură de miel şi alte preparate speciale.
Iepuraşul a sosit, joi, şi la căminul de bătrâni de pe strada Inocenţiu Klein din Timişoara. Persoanele vârstnice au fost vizitate de jucătorii de la FC Timişoara, care le-au adus pachete de Paşti, şi viceprimarul Adrian Orza. Fotbaliştii au împărţit autografe şi au primit... sfaturi de joc.
Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este prilejul, pentru români, de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar şi de a sărbatori alături de familie. În unele zone ale ţării, obiceiurile de Paşti se păstrează până în ziua de astăzi.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1