Muzica a făcut casă bună cu moda vineri noaptea, în clubul Art din Timişoara. Manechinele de la agenţia „Anka Starr”au defilat în ţinute de seară, perfecte pentru vara care începe să îşi facă simţită prezenţa. Petrecerea a continuat până spre dimineaţă.

Vor juca prima manşă a semifinaleifinalei campionatului naţional. Duminică, 6 iunie, de la ora 11, pe terenul „Florea Dumitrache” din Bucureşti juniorii B ai clubului de pe Bega, conduşi de Cristian Contescu, vor juca împotriva celor de la Dinamo Bucureşti.
Publicul timişorean este mare amator de sporturi de contact şi arte marţiale. Sala Constantin Jude a găzduit, sâmbătă, Trofeul Tamasyi. Evenimentul a fost pus la punct de clubul omonim din Timişoara, în colaborare cu Federaţia Română de Freefight-Kickboxing şi Agenţia Judeţeană de Sport Timiş.
Locuitorii de pe câteva străzi din Timişoara vor rămâne luni fără apă caldă, din cauza unor lucrări care trebuie efectuate pentru remedierea unei avarii, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.

Mapamond

Teri Hatcher devine noua Miranda Priestly. Actrița din „Neveste Disperate” preia rolul din musicalul „Diavolul se îmbracă în Prada”
Teri Hatcher, cunoscută publicului pentru rolul lui Susan Mayer din serialul „Neveste Disperate”, o va interpreta pe temuta Miranda Priestly în musicalul „Diavolul se îmbracă în Prada”. Actrița va urca pe scena din West End, la Londra, începând din 20 octombrie.

Ştiri din Timiș

FOTO. Printre vechituri, s-a făcut artă. Ocska din Mehala a devenit scenă pentru teatru, muzică și povești
Piața de vechituri Ocska din Mehala a devenit, în weekend, un spațiu neconvențional pentru artă, teatru și creație. Cea de-a șaptea ediție a Rod Festival a adus expoziții, instalații, ateliere, muzică și spectacole printre tarabele cu obiecte vechi, demonstrând că arta poate prinde viață în cele mai neașteptate locuri.

Eveniment

Viraj la stânga, urmat de accident, în Timișoara. O femeie de 28 de ani a fost rănită
Accident rutier, duminică după-amiază, în Timișoara, la intersecția străzii Aristide Demetriade cu bulevardul Antenei. Două autoturisme au intrat în coliziune, iar o femeie de 28 de ani a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Timișoreanul Erick Sabău, două medalii de aur pentru România la Special Olympics Malta
Erick Sabău a reușit o performanță extraordinară la prima sa participare la o competiție europeană. Sportivul Asociației Club Sportiv „Ambasadorii Speranței” din Timișoara a cucerit două medalii de aur la Special Olympics European Open Swimming Malta 2026, în probele de 50 de metri bras și 100 de metri liber.

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. Două femei au ajuns la spital
Accident rutier, duminică, la intersecția străzilor Chișodei și Emil Zola din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi ar fi virat la stânga și ar fi intrat în coliziune cu mașina care circula din sens opus.

Eveniment

Poliția Locală Timișoara pune frână tirurilor care ignoră regulile. Amenzi de 5.000 de lei pentru cei fără autorizație
Polițiștii locali continuă să verifice circulația autovehiculelor de mare tonaj în zonele cu restricții din Timișoara. În prima lună de la intrarea în vigoare a noului regulament privind accesul vehiculelor de peste 3,5 tone, au fost depistați și șoferi care au ignorat regulile și au circulat fără autorizațiile necesare.

Mapamond

VIDEO. O dronă rusească a lovit locomotiva unui tren spre Varșovia, lângă frontiera poloneză
O dronă rusească a lovit duminică locomotiva unui tren Kiev–Varșovia, în regiunea Volîn, la doar doi kilometri de granița cu Polonia. Niciun pasager nu a fost rănit, iar traficul feroviar și activitatea la punctul de frontieră Iahodîn–Dorohusk au fost reluate după încetarea alertei aeriene. Atacurile au provocat însă pagube în zona frontierei, iar Kievul le-a condamnat drept o amenințare directă la adresa UE și NATO. 5

Ştiri din Timiș

Senatorul Sorin Șipoș acuză o apropiere între AUR și familia Cârpaci: „AUR+Cârpaci=Love”
Senatorul Sorin Șipoș lansează acuzații la adresa reprezentanților AUR din Timișoara, susținând că între formațiunea politică și familia Cârpaci ar exista o apropiere. Declarațiile au fost făcute în contextul mitingurilor recente pro-democrație organizate în Timișoara și al disputelor privind strada Cezar. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici