Doi bărbaţi din Galaţi au fost reţinuţi de jandarmi, astăzi, alături de o altă persoană, după ce au aruncat cu ouă şi roşii în direcţia premierului Emil Boc, în momentul în care acesta părăsea Palatul Prefecturii. Agresorii sunt membri ai PNŢCD şi au fost amendaţi. Boc a mai fost atacat cu ouă şi anul trecut la Timişoara.
Lucrări la drumurile naţionale, cu restricţii de circulaţie. Pe raza Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, în luna iulie 2010, vor fi în vigoare numeroase restricţii de circulaţie.
Cantonament cu accent pe pregătirea fizică. Poli Timişoara a susţinut primul antrenament de la sosirea acasă, după prima perioadă de pregătire centralizată. Dan Alexa, căpitanul echipei, a vorbit despre primul cantonament al sezonului.
Lume multă vineri seara, la Serbările Timişoreana. Între un pahar de bere rece şi un mic aburind, timişorenii au avut parte de două concerte rock de excepţie: trupa Zob a ridicat publicul „Printre nori”, iar Cargo a oferit un show cu flăcări, cântece despre motociclişti şi rock pur originar din Timişoara.
Fetiţa în vârstă de câteva luni răpită în luna octombrie a anului trecut din secţia de distrofici a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timisoara şi dusă în Elveţia va fi reunită cu familia ei în cursul zilei de sâmbătă.
Recomandarea de film din această săptămână este „Practical Magic 2”, continuarea comediei fantastice din 1998, cu Sandra Bullock și Nicole Kidman din nou în rolurile surorilor Owens. De această dată, Sally și Gillian trebuie să înfrunte un nou blestem care amenință să le destrame familia.
Timișoara se pregătește pentru un nou weekend dedicat muzicii. Timișoara Music Festival revine în perioada 11-13 septembrie, în Parcul Rozelor, pentru cea de-a patra ediție. Evenimentul aduce pe aceeași scenă peste 40 de artiști locali, naționali și internaționali, iar accesul general pentru public este gratuit.
Omar Hayssam va fi eliberat condiționat, după ce Tribunalul Ilfov a admis, vineri, contestația formulată de acesta. Decizia este definitivă, iar sirianul, aflat în Penitenciarul Jilava.
Peste 100 de produse medicale, inclusiv fiole cu acid hialuronic și toxină botulinică, au fost descoperite ascunse într-o mașină, la Stamora-Moravița. Bunurile, în valoare de aproximativ 6.200 de euro, erau nedeclarate și au fost găsite în bagajele unui cetățean sârb.
Mai multe restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara în următoarele săptămâni, pentru evenimente sportive și religioase, dar și pentru lucrări la infrastructura rutieră și feroviară. STPT anunță și devieri pentru mai multe linii.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, are calitatea de inculpat într-un dosar de contrabandă instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, relatează Agerpres. Ancheta vizează achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie, despre care procurorii susțin că a fost introdus și folosit în România fără efectuarea formalităților vamale și fără plata TVA datorată.
Au trecut 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, ziua în care aproape 3.000 de oameni și-au pierdut viața, iar Statele Unite și lumea întreagă au intrat într-o nouă eră. Astăzi, victimele sunt comemorate în locurile în care au avut loc atacurile, de la New York și Pentagon până în Pennsylvania.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură a fost „un calcul extraordinar de bun”. El critică actuala guvernare și afirmă că PSD este pregătit să revină la putere.