Peste 1000 de timişeni care au solicitat ajutoare de stat au minţit atunci când au declarat că venitul lor este sub cel minim garantat. Aceştia reprezintă aproape o treime din totalul asistaţilor social din judeţul Timiş.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, susţine că a descoperit zeci de membri ai aceloraşi familii care lucrează în cadrul administraţiei timişorene. Băcală îi recomandă primarului să ţină cont de acest aspect atunci când va concedia 400 de funcţionari publici.
Noaptea trecută, membrii unei patrule din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au auzit, în zona localităţii Livezile, din judeţul Timiş, mai multe focuri de armă. O jumătate de oră mai târziu poliţiştii de frontieră au oprit pentru verificări un autoturism de teren în care se aflau Andres B., de 51 de ani, cetăţean austriac şi Luis Y., în vârstă de 41 de ani, cetăţean spaniol.
Chirii mai mici la apartamentele timişorene. Veniturile în scădere ale posibililor clienţi plus plecarea studenţilor din Timişoara pe timpul verii au scăzut valoarea chiriilor plătite în oraş.
Valoarea salariului mediu brut a ajuns la sfârşitul lunii mai la 2.022 lei, faţă de 1.996 lei în aprilie şi 2.050 în martie. În cursul anului trecut în niciuna dintre luni acest indicator nu depăşise pragul de 2.000 de lei/angajat.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Fritz a laudat Timișoara unui travel influencer străin
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.

România

Un cunoscut muzician a devenit cetățean român
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.

Turism

Timișoara, descoperită la pas printre parcuri și povești. Tur ghidat prin Elisabetin
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.

Ştiri din Timiș

Zi liberă în școlile din Timiș pe 15 septembrie
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă. 1

Ştiri din Timiș

Simonis, despre plecarea lui Fritz: „Cred că ar fi pierdut mandatul la alegeri în 2028”
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese. 14

România

România, sub media UE la rata sinuciderilor. Cum arată țara noastră în clasamentul european
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene. 1

Ştiri din Timiș

Dacă duminică ar fi alegeri, pe care partid ați pune ștampila? AUR domină cu 40% în intenția de vot, iar PSD depășește PNL
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral. 21

Ştiri din Timiș

Copiii, așteptați la pompieri de ziua lor. Vor putea vedea de aproape mașinile salvatorilor
De Ziua Pompierilor, aceștia au pregătit mai multe evenimente, iar duminică, 13 septembrie, își vor deschide porțile pentru timișeni, care vor putea vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici