Este constatarea consilierului judeţean PSD Matei Suciu. Acesta spune că transportul ilegal de persoane a ajuns la cote alarmante, iar autorităţile nu intervin decisiv pentru a stopa fenomenul. Suciu crede că transportatorilor pirat ar trebuie să le fie confiscate autoturismele.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătaţii şi cel care a pus bazele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) în România, Raed Arafat, a fost prezent joi la Timişoara, unde a primit titlul de profesor invitat pe medicina de urgenţă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, precum şi o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate depusă în sistemul sanitar.
Medicul timişorean Adrian Cocoană, care a provocat un accident de circulatie la Timişoara, urcându-se cu maşina pe trotuar şi omorând un pieton, a fost condamnat la închisoare, după doi ani de tergiversări juridice.
Criza economică face ca în Timiş să crească numărul furturilor din locuinţe şi magazine. În primele şase luni ale anului, poliţiştii au înregistrat o creştere medie de circa 15 procente la numărul de furturi, fiind vizate în special casele în stadiu de construcţie şi supermarketurile.
Stăm bine la capitolul utilizare a camerelor de hotel. Deşi nu este un judeţ cu activitate turistică deosebită, Timişul stă mai bine la capitolul grad de utilizare a spaţiilor de cazare decât media naţională.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21
Ştiri din Timiș
De Ziua Pompierilor, aceștia au pregătit mai multe evenimente, iar duminică, 13 septembrie, își vor deschide porțile pentru timișeni, care vor putea vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni.
România
Aproape 150.000 de locuri de muncă au fost publicate de la începutul anului și până în prezent pe platforma eJobs.ro, iar aproape jumătate dintre acestea au fost disponibile în București. Capitala este urmată în clasamentul județelor cu cele mai multe oportunități de angajare de Brașov, Ilfov, Cluj, Iași, Constanța și Timiș.