Clubul FC Timişoara a anuţat că pe piaţa timişoreană au apărut bilete de intrare contrafăcute la meciul Poli Timişoara – Manchester City. Reprezentanţii clubului au depistat în oraş mai multe asemenea tichete false.
Visul patronului Marian Iancu s-a realizat. FC Timişoara va scăpa de încă unul dintre „favoriţii” şefului. După Dede şi Bonfim, cel de-al treilea membru al listei petrecăreţilor a părăsit Timişoara.
Atmosferă de petrecere, joi seara, pe Terrazza Fratelli din Timişoara. Mihai Mărgineanu a susţinut un concert de excepţie, iar în public s-a strecurat şi Florin Chilian, care chiar a urcat pe scenă la un moment dat şi a cântat două melodii, spre entuziasmul publicului.
Valoarea mare a sumelor plătite de Direcţia Regională de Poştă Timişoara pentru sediile din cele patru judeţe aflate în subordine (Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin) a impus necesitatea renegocierii valorii chiriilor.
Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia continuă politica de transformare a aerogării într-un spaţiu al întregii familii. Conducerea aeroportului doreşte să organizeze aici, în perioada următoare, spectacole, expoziţii şi concerte.
Azi în Timișoara
Marți, 8 septembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un workshop de actorie sau să vizitați expoziții.
România
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.
Ştiri din Timiș
FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.
Ştiri din Timiș
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.