La doar o zi după ce împlineşte 40 de ani, scriitorul şi jurnalistul Robert Şerban îşi va lansa la Teatrul Naţional cel mai recent volum de versuri, „Moartea parafină”, apărut de editura Cartea Românească.

Timişorenii racordaţi la sistemul centralizat ar putea primi căldură începând de zilele următoare, dar, chiar dacă se face din ce în ce mai frig, totul depinde de negocierile purtate de conducerea Colterm cu furnizorul de gaz. Asta, pentru că societatea de termoficare din Timişoara are în continuare datorii de aproximativ 72 de milioane de lei la gaz.
La Dumbravita s-a încheiat recent proiectul „Euroregional Youth Center”/„Centru Euroregional de Tineret”, în cadrul căruia mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 25 de ani au participat la activităţi sportive şi educative şi au vizitat obiective turistice din Ungaria şi România.
Baschet Club Municipal Timişoara a susţinut duminică primul meci al noului campionat. Formaţia antrenată de Dragan Petricevic s-a deplasat la Târgu Mureş pentru a întâlni echipa locală.

Ştiri din Timiș

Sărbătoare cu gust de tradiție la Gladna Română. Revine Festivalul Suciturilor
Muzica, tradiția și bucatele pregătite după rețete de odinioară se întâlnesc, pe 8 septembrie, în satul Gladna Română, comuna Fârdea. Acolo, iubitorii de folclor și de bunătăți tradiționale sunt invitați la o nouă ediție a Festivalului Suciturilor.

Eveniment

Tânăr de 18 ani, arestat după o serie de furturi de carburant în Timișoara
Un tânăr de 18 ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe furturi de carburant și infracțiuni la regimul rutier.

Cinema

Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.

Ştiri din Timiș

Strada Baader, închisă sâmbătă în prima parte a zilei. Restricții de lungă durată în Lipovei, de luni
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.

Ştiri din Timiș

FOTO. „Pregătite pentru noul an școlar”. Au fost finalizate reparațiile de peste vară din școlile și grădinițele timișorene
Primăria Timișoara anunță că a făcut reparații și lucrări de întreținere în peste 20 de școli și grădinițe în această vară. Investițiile au depășit 8 milioane de lei și au vizat săli de clasă, instalații, acoperișuri, grupuri sanitare și alte spații.

Ştiri din Timiș

ChickBox, automat cu crispy/cartofi pai/aripioare, caută parteneri pentru franciză! Timișoara, poate fi a ta!
ADVERTORIAL. Acum două săptămâni s-a inaugurat la Oradea primul automat/tonomat pentru preparate, cu crispy, cartofi pai, aripioare, costițe de pui, nuggets de pui din România!

Eveniment

Mașină proiectată într-un cap de pod la Remetea Mare. Un șofer a ajuns la spital
Accident la Remetea Mare, unde două mașini s-au ciocnit la intersecția străzii Mesteacănului cu Calea Ianovei. Unul dintre șoferi a fost rănit și transportat la spital.

Ştiri din Timiș

Girocenii și chișozenii, invitați la întâlnire. SMTT îi întreabă cum să îmbunătățească transportul public
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt invitați de SMTT la întâlniri deschise despre transportul public. Societatea vrea să afle direct de la călători problemele întâmpinate și propunerile pentru îmbunătățirea rutelor și programelor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici