Ionel Pascotă şi-a asigurat două noi titluri de campion pe 2010. În ultimul week-end au avut loc, pe aeroportul din Arad, în organizarea clubului Las Vegas, ultimele două etape din campionatul naţional de motociclism viteză pe aeroport.
Iubitorii de artă din Timişoara pot admira, până pe 15 octombrie, lucrările participanţilor de anul acesta de la tabăra de creaţie plastică care a avut loc la Dubova, organizată de Fundaţia Rubin din oraşul de pe Bega. Doisprezece artişti au împodobit pereţii Casei Artelor din Timişoara cu pasteluri, picturi abstracte şi peisaje, iar luni seara şi-au prezentat lucrările în faţa publicului.
Poliţiştii de frontieră din Timiş au reţinut luni un bărbat care a intrat ilegal din Serbia în România. Este vorba despre un tânăr sârb care le-a povestit autorităţilor că s-a certat cu părinţii, acasă, şi de supărare a trecut graniţa ilegal în ţara noastră.
Deşi meciul dintre Poli şi Rapid nu a ridicat probleme de ordine foarte mari, jandarmii au fost nevoiţi să întocmească două dosare penale şi au mai acordat o amendă.
La societatea de termoficare din Timişoara au ajuns, până acum, nu mai puţin de 1900 de solicitări de deconectare de la sistemul centralizat de încălzire, potrivit directorului general al Colterm, Aurel Matei. Cei care locuiesc în blocuri în care nu mai există debranşaţi nu au nicio şansă să primească aviz favorabil, dar unii... taie ţevile ilegal, au constatat reprezentanţii Colterm.
Cinema
Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.
Ştiri din Timiș
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că a făcut reparații și lucrări de întreținere în peste 20 de școli și grădinițe în această vară. Investițiile au depășit 8 milioane de lei și au vizat săli de clasă, instalații, acoperișuri, grupuri sanitare și alte spații.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Acum două săptămâni s-a inaugurat la Oradea primul automat/tonomat pentru preparate, cu crispy, cartofi pai, aripioare, costițe de pui, nuggets de pui din România!
Eveniment
Accident la Remetea Mare, unde două mașini s-au ciocnit la intersecția străzii Mesteacănului cu Calea Ianovei. Unul dintre șoferi a fost rănit și transportat la spital.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt invitați de SMTT la întâlniri deschise despre transportul public. Societatea vrea să afle direct de la călători problemele întâmpinate și propunerile pentru îmbunătățirea rutelor și programelor.
Capitală Culturală
În septembrie, Opera Națională Română din Timișoara are în program doar două spectacole și trei tururi ghidate. Noua stagiune va începe cu opera Traviata, de Giuseppe Verdi, iar spre sfârșitul lunii este programată o serată cu „pagini celebre” și „cele mai îndrăgite creații lirice”.
Sănătate
Un țânțar originar din Asia s-a răspândit în mai multe țări europene și poate supraviețui în condiții mai reci decât alte specii invazive. News Medical relatează despre un nou studiu dedicat speciei Aedes koreicus, în care cercetătorii analizează modul în care aceasta ar trebui monitorizată și cât de mare este, în realitate, riscul pentru sănătatea publică.
1