Timişorenii melomani vor avea din nou parte de un Crăciun vienez. Asta, dacă vor scoate din buzunar sume între 80 şi 120 de lei pentru un bilet la spectacolul „Best of Vienna”, susţinut la Timisoara de faimoasa orchestră Johann Strauss Ensemble.
Seria cântărilor săptămânale de marţi seara din cafeneaua D arc din Timişoara a ajuns la episodul cu numărul opt! Marţi, 16 noiembrie, sub umbrela Live at D arc No. 8 va avea loc un concert numit „Evening Jazz Cruise”, care îi va aduce în faţa publicului pe Dan Alex Mitrofan, Csaba Santa şi Radu Pieloiu, plus invitatul special Ştefan Olariu.
Prezenţa zilnică a poliţiştilor pe drumurile din Timişoara şi pe şoselele din restul judeţului Timiş a avut efect. În primele 9 luni ale acestui an numărul accidentelor s-a redus cu 19,21% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. Cu toate acestea, 47 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor evenimente rutiere, şi în 2010, pe şoselele din Timiş.
Salarii (mult) mai bune şi condiţii de lucru ideale. Acestea sunt argumentele cu care – dacă mai era nevoie – medicii timişeni vor fi invitaţi să plece la lucru în clinici şi spitale din Europa. Timişoara va găzdui sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 noiembrie, pentru prima dată, o ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice.
Bătrânii din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice de pe strada Inocenţiu Klein nr. 25-29 din Timişoara vor avea parte de un spectacol de teatru şi muzică la ei acasă, o acţiune prin care se doreşte sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele cu care se confruntă acestă instituţie.

România

România are peste jumătate de milion de șomeri. Ce se întâmplă cu tinerii
Rata șomajului a scăzut în țara noastră în luna iulie 2026 la 6,4%, cu 0,4 puncte procentuale mai puțin față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Ştiri din Timiș

Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
Crosul OncoHelp revine pe 20 septembrie, la Timișoara, iar fondurile strânse în acest an vor fi folosite pentru achiziționarea a doi detectori speciali necesari în Laboratorul de Radioterapie al Asociației OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp. Echipamentele, în valoare totală de 18.500 de euro, sunt destinate măsurării și verificării dozelor de radiații în cadrul tratamentelor stereotaxice pentru tumori cu dimensiuni foarte mici.

Lifestyle

Verdict după aproape 30 de ani în cazul Tupac. Cine a fost găsit vinovat de uciderea rapperului
Misterul care a înconjurat timp de aproape trei decenii moartea lui Tupac Shakur a ajuns la un moment decisiv. Duane „Keffe D” Davis, fost membru al unei bande din Compton, a fost găsit vinovat de omor de gradul întâi în cazul uciderii celebrului rapper american.

Eveniment

A încercat să intre în România cu 100 de euro. Polițistul de la Jimbolia a refuzat banii
Un cetățean din Macedonia de Nord a încercat să-i ofere 100 de euro unui polițist de frontieră de la Jimbolia, după ce a aflat că nu poate intra în România din cauza depășirii perioadei legale de ședere. Polițistul a refuzat banii și a sesizat Direcția Generală Anticorupție.

Ştiri din Timiș

Ranko Szuhanek, Maestru Internațional și membru al Clubului de Șah Medicina al UMFT, își lansează cartea la Timișoara
Maestrul internațional de șah Ranko Szuhanek își va lansa joi, 3 septembrie, la Timișoara, volumul „The Risk Assessment in Chess - Analiza riscului în șah”, publicat în luna iunie 2026 de editura Chess Informant. Evenimentul va avea loc de la ora 13, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara, din Piața Victoriei nr. 2.

România

Doliu în lumea teatrului și filmului românesc. Actrița Anca Pandrea a murit la 80 de ani
Actrița Anca Pandrea, una dintre figurile cunoscute ale teatrului și cinematografiei românești, a murit la vârsta de 80 de ani.

Ştiri din Timiș

Lucrări de amploare pe centura Caransebeșului. Traficul va fi restricționat, iar șoferii sunt avertizați asupra cozilor
Șoferii care tranzitează Varianta de Ocolire Caransebeș trebuie să se pregătească pentru restricții de circulație. Începând de marți, 1 septembrie, pe sectorul cuprins între kilometrii 0+310 și 12+073 încep lucrări de consolidare, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Condropatia genunchiului: de ce apare și ce putem face?
Condropatia patelară este o afecțiune caracterizată prin modificarea și deteriorarea cartilajului articular, țesutul care acoperă extremitățile oaselor și permite mișcarea lină a articulației, ne explică fiziokinetoterapeutul Larisa Varhanioschi.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici