Anul 2014 aduce şi schimbarea Codului Fiscal. În document apar mai multe modificări în ceea ce priveşte impozitul pe venit, venitul microîntreprinderilor, aplicarea TVA sau impozitul pe profit.
Surprize neplăcute pentru zeci de persoane din zona Dorobanţilor, cartierul Modern, din Timişoara, care au constatat, luni dimineaţă, când au vrut să meargă la lucru, că au anvelopele de la maşini tăiate sau înţepate. Oamenii păgubiţi au făcut coadă la vulcanizare şi au depus plângeri la Poliţie.
Un român a fost extrem de norocos, duminică seara, când a reuşit să îşi adjudece premiul cel mare pus în joc la Loto 6/49. Jucătorul a nimerit cele şase numere şi a câştigat puţin peste 3 milioane de lei.
Atenție la hoții de buzunare, ocoliţi zonele întunecoase și izolate și evitați să intrați în discuții contradictorii cu persoanele aflate în stare de ebrietate! Sunt câteva dintre sfaturile polițiștilor pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Oamenii legii vor fi în stradă în număr mare, însă ne transmit că paza bună trece primejdia rea.
Ceaţa din Ardeal a „deturnat” un avion al companiei Lufthansa spre aeroportul din Timişoara, deşi cursa germanilor avea ca destinaţie Sibiul. Situaţia neplăcută pentru pasageri a intervenit duminică seara.
Ştiri din Timiș
Autobuzele liniei 23 vor circula pe trasee deviate între 9 și 23 iulie, din cauza lucrărilor din intersecția bulevardului Take Ionescu cu piața Badea Cârțan. STPT a anunțat noile rute, valabile pe durata șantierului de două săptămâni.
România
Imagini revoltătoare au fost suprinse la Constanța și circulă în online. O mamă a fost filmată de trecători în timp ce își lovea fiica, în plină stradă.
Capitală Culturală
Peste 50.000 de timișoreni și turiști au luat parte la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Inimilor, desfășurată între 1 și 5 iulie. Organizatorii amintesc că evenimentul a reunit peste 1.000 de artiști și a adus folclorul în mai multe locuri din oraș.
Ştiri din Timiș
O grădiniță din comuna Dumbrăvița și clădirea Primăriei din Golubac, Serbia, vor fi modernizate pentru a deveni mai eficiente din punct de vedere energetic, în cadrul unui proiect transfrontalier finanțat prin Programul Interreg IPA România-Serbia. Investițiile urmăresc reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de carbon și promovarea unor soluții care ar putea fi aplicate ulterior și în alte comunități.
Sănătate
Infertilitatea în rândul femeilor de 35-49 de ani este în creștere la nivel mondial, arată un studiu
Numărul femeilor cu vârste între 35 și 49 de ani afectate de infertilitate este în creștere la nivel mondial, iar tendința ar putea continua în următorul deceniu, potrivit unui studiu publicat în The Lancet: Obstetrics, Gynaecology & Women's Health și citat de Agerpres. Cercetătorii estimează că numărul cazurilor ar putea ajunge de la 53,6 milioane în 2023 la aproape 79,6 milioane până în 2036.
Ştiri din Timiș
O familie din Buziaș a trăit unul dintre cele mai emoționante momente din viață într-un spital din Timișoara. În timp ce bebelușul lor, în vârstă de doar două luni și jumătate, se pregătea pentru o intervenție chirurgicală, părinții au reușit să organizeze chiar acolo botezul micuțului, fiind sprijiniți de Casa Ronald McDonald Timișoara.
Ştiri sportive
Radu Drăgușin este oficial jucătorul Fiorentinei. Internaționalul român a fost prezentat marți de clubul italian, unde va evolua inițial sub formă de împrumut de la Tottenham, înaintea unui transfer definitiv programat pentru 2027.
1
Ştiri din Timiș
Reparațiile capitale de pe bulevardul Liviu Rebreanu avansează, cu un nou tronson finalizat și trotuare refăcute pe 1,5 kilometri. De miercuri, 8 iulie, încep însă noi restricții de circulație, care vor fi în vigoare până în a doua parte a lunii august.