Sâmbătă seara, de la ora 23, sub genericul Saturday Magic, la Heaven Studio va avea loc o petrecere în care atmosfera va fi întreţinută de vedetele Playboy Daniela Crudu, Agnes şi Alexandra Enăchescu.
Primele amintiri ale tokyotului Toshi Hito Tsushima despre un cutremur sunt legate de România. El se afla în Bucureşti când devastatorul seism din 1977 lovea ţara noastră. Iar asta pentru că Toshi Hito este fiul ilustrului diplomat nipon Kanji Tsushima, care şi-a petrecut mai bine de patru decenii din viaţă în România, fiind vreme îndelungată ambasadorul Japoniei la Bucureşti.
Surpriză pentru atacantul lui Poli Timişoara, Mircea Axente. Jucătorul a împlinit luni 24 de ani. Din păcate, el a ratat cadoul perfect, nu a înscris în partida de duminică. Totuşi, colegii săi i-au adus în vestiar un tort pentru a marca evenimentul.
Amatorii de muzici black metal vor avea parte de un eveniment deosebit, joi, 17 martie, în clubul Daos din Timişoara, unde va avea loc un concert inclus în turneul „Occult Rituals Over Europe”, susţinut de formaţia norvegiană Ragnarok şi trupa braziliană Nervochaos.
După 20 de ani, Premiile Societăţii Timişoara au ajuns la final. Într-un cadru aproape intim, faţă de alţi ani, când acest eveniment umplea sala mare a Teatrului Naţional din Timişoara, anul acesta printre laureati au fost Ion Caramitru sau violonista Ioana Voicu Arnăuţoiu.