tion.ro Web analytics

În câteva săptămâni reîncepe Campionatul Naţional de Raliuri, acolo unde bătălia cu secundele se face pe multe zeci sau chiar sute de mii de euro. Pilotul Adrian Moraru îşi face încălzirea pentru CNR în Campionatul Regional de Rally Sprint a cărui primă etapă va avea loc sâmbătă şi duminică la Arad.

Sfârșitul de săptămână vine cu multe activități pentru timișoreni la Iulius Mall. Fie că este vorba despre cei mari, fie că în prim plan sunt prichindeii, manifestările de la complexul comercial acoperă toate gusturile: un târg de antichităţi pentru colecţionari, o competiţie de table îndrăgită de bărbaţi, iar pentru copii o piesă de teatru de păpuşi.

Lipsa unui tramvai care să-i ducă la gară, sensuri unice puse aiurea, crengi uscate în pomi necurățați sunt numai câteva dintre nemulțumirile pe care timișorenii din zona Circumvalațiunii le au și le-au spus reprezentanților Primăriei Timișoara.

Cea mai nouă ediţie a modelului SLK de la Mercedes este de joi prezentă şi pe piaţa din Timişoara. Roadster-ul de lux produs de uzinele germane a fost lansat şi poate fi admirat într-un showroom din oraş. SLK, adresat celor cu adevărat pretenţioşi oferă câteva caracteristici unice.

Biroul Permanent Judeţean lărgit al PSD Timiş, din care fac şi primarii social-democraţi din judeţ, a votat, joi după-amiază, în unanimitate, susţinerea candidaturii lui Titu Bojin la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş. Liderul PSD Timiş a rămas practic singurul social-democrat care va intra în sondajul ce va desemna candidatul USL pentru această funcţie.

Ştiri din Timiș

Nou! Consultații în specialitatea Chirurgie Toracică, susținute de Dr. Cozma Gabriel – medic primar chirurgie toracică la Clinica Neuromed!
ADVERTORIAL. Începând din această lună, în cadrul Policlinicii Neuromed, se alătură echipei noastre Dr. Cozma Gabriel medic primar cu experienta, specializat în chirurgie toracică, care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor toracelui – în special ale plămânilor, pleurei, mediastinului și peretelui toracic.

Ştiri din Timiș

Cu cât vinzi un apartament în Timișoara la început de 2026? Prețurile sunt mai mici decât în restul orașelor mari din țară
ADVERTORIAL. Prețurile apartamentelor din Timișoara au înghețat în ianuarie. În ciuda majorărilor înregistrate pe plan local în ultimul an, acestea se mențin în continuare sub media națională.

Eveniment

VIDEO. O mașină a luat foc pe strada Rapsodiei din Timișoara
Un autoturism a luat foc, luni dimineață, în jurul orei 08:45, pe strada Rapsodiei din Timișoara, mobilizând de urgență două autospeciale de stingere.

Cariere de Poveste

FOTO. Constantin Nicolae, macaragiu și creator figurine 3D: „În orice domeniu există o meserie care nu poate fi înlocuită de un robot”
Constantin Alexandru Nicolae a plecat din România în urmă cu zece ani, după ce a absolvit Facultatea de Mecanică. Tânărul s-a stabilit în Germania, unde lucrează ca macaragiu, iar de curând și-a descoperit un hobby care s-a dovedit a fi de un real succes. Costi, cum îi spun apropiații, creează figurine 3D cu chipurile clienților, dar și cu mașinile lor sau animalele de companie.

Horoscop

Horoscop săptămâna 16 - 22 februarie
Horoscopul în această săptămână:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 februarie
Lui, 16 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Utile

Se întrerupe apa în câteva localități din județ, în perioada 16-20 februarie
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 16-20 februarie, se va întrerupe apa în câteva localități din județ pentru spălarea rețelei de distribuție.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 februarie 2026, în Timișoara?
Luni, 16 februarie, puteți merge la teatru sau la diverse expoziții în oraș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici