Conducerea Primăriei Timişoara doreşte să deschidă o nouă piaţă de maşini pe strada Grigore Alexandrescu, pe un teren aflat lângă Piaţa Mehala, unde inspectorii municipalităţii şi trupele de intervenţie ale Poliţiei Locale au descins, în noaptea de duminică spre luni, pentru a dărâma câteva construcţii ridicate, susţin autorităţile locale, ilegal.
Preşedintele clubului FC Politehnica Timişoara, Marian Iancu, îşi doreşte tot ce poate fi mai bun pentru echipă. El cere sprijinul publicul local la meciul dificil cu Steaua şi apreciază că pe 4 decembrie, atunci când formaţia alb-violetă va sărbători 90 de ani de activitate, formaţia sa să fie în grupele Champions League.
A riscat, a devenit antreprenor, a avut succes şi a câştigat bani, iar acum a devenit autor de carte. Care va deveni la rândul ei un real succes. Ne garantează Marius Ghenea, unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din România.
Decizia Ministerului Sănătăţii de a nu mai acorda lapte praf decât copiilor ale căror mame nu pot alăpta din motive medicale, provoacă nemulţumiri în Timiş.„Unii copii sugari sunt acceptaţi de minister, alţii nu sunt eligibili pentru cauze care nu ţin de persoana lor, ci doar de şansa sau neşansa de se naşte în anumite familii”, precizează reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Clujenii de la Nightlosers vor susţine un recital extraordinar, joi, 31 martie, de la ora 21.00, în clubul Bunker din Timişoara. Membrii trupei le promit timişorenilor un „concert de alungare a asteniei”.