Nici familia, nici instituţiile, nici spitalele nu vor să audă de el. Sâmbătă a împlinit un an de când este îngrijit de Fundaţia Timişoara 89, iar reprezentanţii organizaţiei spun că efortul lor a fost dus dincolo de limite. Este vorba despre un bătrân de 75 de ani, abandonat la  fundaţia Timişoara 89.

19 radare în cascadă vor fi amplasate, zilnic, în perioada 18-24 aprilie, pe drumurile unde au avut loc cele mai multe accidente de circulaţie în Timiş. Acţiunea Poliţiei Rutiere face parte dintr-un program al organizaţiei europene TISPOL, care luptă pentru reducerea accidentelor de circulaţie.

În toate cele patru judeţe ale Centrului Regional Reţea Postală Timişoara, în Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, a fost organizată o campanie ce a avut ca scop colectarea de jucării, jocuri educative şi rechizite şcolare pentru copiii orfani, precum şi pentru copiii proveniţi din familii defavorizate. 

Joi, 21 aprilie, de la ora 21.00, în clubul Zambara din Timişoara va avea loc o prezentare de rochii de mireasa şi ţinute de seară organizată de Platinium Media. La eveniment va participa şi Oana Pană, de la Next Top Model by Cătălin Botezatu.

Biblioteca Judeţeană Timiş a intrat în… Săptămâna Mare. Între 18 şi 22 aprilie, cartea şi lectura vor fi în centrul atenţiei la sediul central din Piaţa Libertăţii, la Secţia de Artă şi în filiale, unde se celebrează Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, versiunea de Timişoara.

Eveniment

Bărbatul care a ucis cu toporul un om al străzii și i-a dat foc în clădirea de pe Antenei, arestat pentru 30 de zile
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Mapamond

Microsoft Outlook, Teams și 365, afectate de o pană globală
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.

Angajari TION

Angajam operatori curatenie (femei ), pentru  cladiri de birouri Timisoara (centru )

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA -lider pe piata in producerea vatelinei angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1