Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara va relua încasarea impozitelor și a taxelor locale de lunea viitoare, din data de 13 ianuarie. Din 2014 au intrat în vigoare și două taxe noi la Timișoara: taxa de tranzit, pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone, mai exact pentru transportatorii care tranzitează orașul în loc să folosească tronsonul de șosea de centură existent, și așa-numita taxă de poluare, pe care vor fi obligate să o plătească societățile care desfășoară activități cu impact asupra mediului.
Potrivit Patriarhiei, 24 de vase cu o capacitate de peste 12.000 de litri de apă sunt pregătite în fața reședinței patriarhalei pentru Bobotează. Patriarhul Daniel va oficia, luni, Sfințirea cea Mare a apei, ce va fi împărțită credincioșilor.
A venit timpul ca în judeţul Timiş să se mai pună accentul şi pe infrastructura de sănătate, atunci când vine vorba de investiţii. Spitalul Judeţean Timişoara va fi în continuare modernizat, după ce recent a fost izolat termic.
Mâine sună clopoţelul din nou, după vacanţa de iarnă. Elevii vor reveni în bănci, dar nu pentru mult timp. Semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 mai ţine câteva zile...
Medicii de familie s-au săturat să tot tragă ponoasele din cauza unor pacienţi care nu-şi declară cu adevărat veniturile. Acum îşi iau măsuri de precauţie suplimentare atunci când scriu o reţetă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.
Ştiri din Timiș
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.
Mapamond
Liderii G7 au convenit vineri să elibereze, în următoarele patru luni, până la 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele strategice, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor la carburanți, potrivit The Guardian. O cantitate importantă de motorină va fi pusă pe piață în primele 20 de zile. Decizia vine după presiunile administrației Trump asupra statelor europene pentru folosirea rezervelor de urgență.
Ştiri din Timiș
Un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit, vineri, într-un accident rutier produs pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara. Motocicleta acestuia a fost lovită de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi, apoi a fost proiectată într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Zeci de elevi din Timiș au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Protestul de vineri, 2 octombrie, a început la ora 15:00, în Piața Victoriei din Timișoara. Participanții au venit îmbrăcați în negru.
Sănătate
Numărul cazurilor de COVID-19 raportate în Timiș a crescut în luna septembrie, când au fost înregistrate 52 de cazuri, față de 10 cazuri în august. Direcția de Sănătate Publică Timiș spune că evoluția este una așteptată pentru începutul sezonului rece și că numărul total al cazurilor rămâne redus.
1
Ştiri din Timiș
Pactul Orașelor Libere își exprimă solidaritatea cu Dominic Fritz, la două zile după pierderea mandatului de primar al Timișoarei. Organizația critică schimbarea legislativă și susține dreptul acestuia de a contesta măsura.