Semnele revigorării activităţii economice se simt tot mai bine şi în Timiş. Dacă anul trecut devenise o adevărată modă ca activitatea firmelor deţinute de micii investitori să fie suspendată, această procedură este tot mai puţin practicată. Mai mult, unii antreprenori au decis să-şi reia activitatea, încurajaţi de situaţia economică.
Cea de-a doua ediţie a Jimbolia Electronic Music Festival, manifestare ce a avut loc sâmbătă noaptea, a adus în faţa unui public amator de muzică electronică o serie de invitaţi pe placul celor care au participat la acest party.
Dominique Strauss-Kahn, seful FMI, a fost dus la spital cu catuse la maini, dupa ce autoritatile au obtinut un ordin judecatoresc pentru a-l examina, in cautarea unor semne ale confruntarii dintre el si camerista care-l acuza de agresiune sexuala.
Guvernul s-a angajat in negocierile cu Fondul Monetar International ca va lua o serie de masuri dure in aceasta vara. Vor fi vizate companii de stat, unde vor disparea mii de posturi. Populatia va fi afectata direct - subventiile la incalzire vor fi eliminate, se scumpesc biletele de tren. ANAF intra in restructurare - trebuie desfiintate numeroase administratii financiare!
Deputatul de Timiş Alin Popoviciu a fost ales în funcţia de secretar executiv la congresul PDL care s-a desfăşurat în acest weekend. Rezultatul a fost validat târziu, în noaptea de duminică spre luni, pentru că numărătoarea voturilor a fost reluată de câteva ori, cu rezultate diferite.