Se apropie Ziua Copilului, iar fel de fel de activităţi sunt pregătite pentru prichindei în toată Timişoara. Dacă este vreme frumoasă, una dintre variante o reprezintă ştrandul. Cât e ziua de mare, de la 10 la 20, copiii se pot bălăci în apă. Şi asta nu e tot. Distracţia va fi asigurată de un clovn, care a pregătit concursuri cu premii, face-painting şi multe alte surprize.
Primăria Timişoara anunţă realizarea a încă opt piste pentru biciclişti, pe unele dintre principalele artere de circulaţie din oraş.
Rugbiştii timişoreni nu au timp să savureze primul succes din Top 4, cel cu Steaua de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că la orizont se întrevăd deja două partide cu Ştiinţa Baia Mare. Cele două formaţii se înfruntă sâmbătă în campionat, într-un meci practic fără miză pentru RCM Universitatea Timişoara, iar la o săptămână distanţă îşi dispută trofeul Ligii Europei Centrale!
Timişorenii sunt aşteptaţi de duminică, 29 mai, de la ora 9, până marţi, 31 mai, la ora 21, la Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii şi a Unităţii, unde în perioada amintită ajunge icoana Maicii Domnului a Tuturor Popoarelor, venită tocmai de la Amsterdam.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat a emis miercuri o avertizare de cod galben de fenomene meteo periculoase în judeţul Timiş. Intervalul orar prevăzut este între 14.25 şi 16.25.