Numeroase mesaje de susţinere a echipei Poli au ajuns în cursul zilei de marţi atât pe adresa de e-mail a redacţiei noastre, cât şi sub formă de comentarii la articolele publicate pe ww.tion.ro şi pe pagina de Facebook a site-ului. Pe de o parte, suporterii sunt alături de echipă în aceste vremuri tulburi şi îşi manifestă susţinerea, iar pe de altă parte se declară dezamăgiţi de decizia, zic ei nedreaptă, a Federaţiei Române de Fotbal. Unul dintre ei a scris chiar şi o poezie.
Dezbatere aprinsă în Consiliul Local Timişoara pe marginea unui proiect de hotărâre care, dacă ar fi fost adoptat, ar fi scutit toţi elevii care învaţă la liceele din municipiu de plata abonamentelor şi biletelor pe mijloacele de transport în comun. După aproape jumătate de oră de discuţii, proiectul a fost respins.
Timișoara a avut pentru o zi o pistă profesionistă pentru mașini. Din păcate doar pentru masinute teleghidate, în cadrul evenimentului intitulat „Red Bull Racing Can”, care s-a desfăşurat marţi în Complexul Studenţesc.
Nici nu a fost anunţată bine decizia de retrogradare a lui Poli Timişoara în liga a treia că „vulturii” roiesc deja pe jucătorii echipei. Într-un asemenea moment iese la iveală calitatea patronilor de cluburi români. Sau aprecierea şi respectul de care se bucura Marian Iancu între aceştia...
Decizia de a o retrograda pe Poli a căzut ca un trăsnet peste timişorenii care susţin echipa. Vestea că de acum înainte vom merge la meciuri în divizia C s-a răspândit rapid, în Timişoara.