Piaţa timişeană a muncii se dezgheaţă, iar ofertele disponibile sunt tot mai variate. În plus, angajatorii sunt tot mai optimişti. Reprezentanţii acestora din regiune apreciază că numărul slujbelor oferite în cea de-a doua parte a acestui an va creşte cu 22%. În total, 345 de noi slujbe sunt disponibile pentru cei interesaţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.
După mai mulţi ani de amânări, certuri, schimbări de proiect şi de concept, Parcul Copiilor din Timişoara a intrat în sfârşit în reabilitare. Conducerea primăriei promite că lucrările se vor finaliza în acest an sau cel târziu în primăvara anului viitor, iar la final parcul va fi aproape de nerecunoscut.
O imagine face cât 1000 de cuvinte, noi vă oferim 55 de imagini, pentru a nu vă plictisi cu detalii tehnice si organizatorice. Ne dorim pe această cale să vă facem să regretaţi că nu v-aţi făcut timp pentru o vizită la WTC Bucureşti.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona bulevardului Constantin Brâncoveanu din Timișoara vor rămâne joi fără apă rece la robinete din cauza unor lucrări efectuate de Aquatim.
Aproape 500 de femei din vestul ţării vor primi lecţii despre ce presupune hărţuirea psihologică la serviciu şi cum să acţioneze pentru a ieşi din aceste situaţii. Orice altă femeie din Timiş care se află în această situaţie poate solicita sprijinul Asociaţiei pentru Promovarea Femeii, la telefon 0256/ 293.183.