Şpaltul lucrării „Trilogia culturii”, de Lucian Blaga, cu numeroase însemnări şi corecturi făcute chiar de mâna autorului, este cea mai nouă bijuterie a Bibliotecii Judeţene Timiş. Obiect de patrimoniu prin unicitatea sa, şpaltul a fost cumpărat cu 4.200 de lei de la un anticar din Galaţi, a dezvăluit Tudor Creţu, directorul BJT, marţi, când achiziţia a fost în premieră prezentată public.
Amatorii de petreceri din Timişoara vor avea parte de un super-concert cu Play & Win, un set al binecunoscutului Rosario Internullo şi un show Brillianttisimo, în acest sfârşit de săptămână, la Heaven Outdoor.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului va fi din nou gazda uneia dintre cele mai importante expoziţii organizate la Timişoara. De joi, 16 iunie, şi până duminică, 19 iunie, va avea loc cea de-a noua ediţie a Târgului Internaţional de Agricultură Timagralim.
Poliţiştii locali din Timişoara nu se dezmint şi amendează tot ce prind. Oamenii legii au sancţionat doi tineri pentru că i-au prins în timp ce mâzgăleau cu markerele o maşină a RATT, dar şi un perete al Fabricii de Ciorapi.
Iubitorii baschetului din toată ţara îşi dau întâlnire la Timişoara, în 17-18 iunie, pentru ediţia a patra a celui mai puternic turneu din zona de vest, Club 30 Streetball. Ca o premieră, în acest an va fi organizat un concurs şi pentru cei mai mici baschetbalişti, cei cu vârste între 10 şi 13 ani.