Timişorenii au avut parte de un concert deosebit, susţinut de Ansamblul Orizba din Mexic în Piaţa Unirii.
Dacă zilele trecute căldura a fost insuportabilă chiar şi noaptea, marţi seara, locuitorii oraşului au avut parte de proiecţia filmului “Bronzaţii/ Les Bronzes”, de la ora 21:30, în Piaţa Traian, un film numai bun pentru o seară răcoroasă de vară, aşa cum ne-au promis organizatorii.
Viata unui adolescent s-a sfarsit intr-un mod straniu: acesta a murit dupa ce a ajuns in dreptul unui transformator care a explodat in acel moment, chiar in ziua in care implinea 17 ani.
Grav accident de circulaţie, marţi seara, pe Calea Lugojului din Timişoara. O şoferiţă neatentă a ajuns la spital după ce nu a acordat prioritate unui autoturism, la intrarea pe drumul naţional.
Domeniul produselor biologice şi ecologice, din nou în atenţia timişorenilor. De vineri, 15 iulie, şi până duminică, 17 iulie, Iulius Mall Timişoara îi aşteaptă pe bănăţeni la cea de-a şasea ediţie a târgului „Expo Bio”.
În 2025, județul Timiș s-a situat printre județele fruntașe la administrarea vaccinului anti-HPV, comparativ cu alte județe cu populație similară, înainte de extinderea gratuită a vaccinării pentru persoanele între 11 și 26 de ani, introdusă din 1 octombrie. După extindere, în Timiș au mai fost administrate alte peste 5.000 de doze.
Sâmbătă, 17 ianuarie, puteți participa la un atelier de tricotat, să mergeți la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune o primă reprezentație cu public a spectacolului „Familia Tót”, de Örkény István, în regia lui Horváth Hunor, marți, 27 ianuarie 2026, de la ora 17:45, în Sala Mare.
Donald Trump a declarat că ar putea impune tarife țărilor care se opun preluării Groenlandei de către SUA, invocând motive de securitate națională. Declarațiile vin în contextul în care trimisul său special susține că Washingtonul este hotărât să preia insula, iar o delegație bipartizană a Congresului american se află la Copenhaga pentru a reduce tensiunile cu Danemarca și Groenlanda.
2
Recomandarea de film din această săptămână este „Sentimental Value”, revenirea regizorului Joachim Trier după succesul peliculei „The Worst Person in the World”. De această dată acesta aduce pe marile ecrane o poveste despre două surori, care se reîntâlnesc cu tatăl lor îndepărtat și trebuie să înfrunte secretele, regretele și alegerile care le-au modelat viețile.
Primăria Comunei Giroc, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara (CRTS), organizează o campanie de donare de sânge în 2 februarie, între orele 8:00 și 13:00, la Căminul Cultural Giroc.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă și în 2026 programul „UVT pentru elevi”, oferind sprijin gratuit elevilor din întreaga țară. Proiectul include sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, concursuri educaționale și consiliere individuală în carieră.
Momente de panică după-amiază în comuna Cenei, unde un incendiu izbucnit într-o bucătărie a rănit două persoane, o persoană adultă și o minoră.