Dădeau anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri de valoare pe internet, încasau banii şi îi împărţeau între ei. Este vorba despre 90 de persoane din România care au păcălit astfel 1000 de cumpărători din străinatate, în majoritatea lor din SUA, încasând în mod fraudulos 20 de milioane de dolari. Procurorii DIICOT, sprijiniţi de agenţi FBI şi Secret Service din SUA au reuşit să destructureze reţeaua, iar joi dimineaţa oamenii legii din România au descins în peste 100 de locuinţe din mai multe judeţe, inclusiv judeţul Timiş, pentru a-i reţine pe membrii grupării infracţionale.
Frederika Krier este astăzi unul din numele de aur ale noii generaţii de muzicieni de jazz, fie că vorbim despre Europa ori despre scena americană. Artista s-a născut la Timişoara, a crescut în Germania şi s-a stabilit de câţiva ani în SUA, iar concertul pe care îl va suţine cu quartetul ei în 22 iulie pe scena ranchului muzical Wolfsber se anunţă a fi unul dintre cele mai interesante momente ale Festivalului de Jazz de la Gărâna.
Consilierii locali din Giarmata au fost foarte aproape să blocheze o şedinţă de plen, deranjaţi de prezenţa presei în sală. Unii aleşi locali nu au înţeles că legea administraţiei publice locale se aplică şi în comuna lor, iar una din prevederile acesteia stipulează că şedinţele Consiliului Local sunt publice şi au încercat să evacueze sala.
Rezultatele recentului examen de bacalaureat, la care s-a înregistrat cea mai mică promovabilitate din istorie, au atras şi atenţia studenţilor români de peste hotare. Liga Studenţilor Români din Străinătate face un prim pas pentru a găsi soluţii care să asigure un sistem educaţional performant la nivel internaţional.
Un "ştrand" ad-hoc a răsărit în vremi de arşită pe Canalul Bega, la capătul străzii omonime din cartierul timişorean Plopi. Oamenii tratează cu nepăsare riscurile scăldatului într-un loc neautorizat, încântaţi că se pot răcori şi distra pe gratis.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune o primă reprezentație cu public a spectacolului „Familia Tót”, de Örkény István, în regia lui Horváth Hunor, marți, 27 ianuarie 2026, de la ora 17:45, în Sala Mare.
Mapamond
Donald Trump a declarat că ar putea impune tarife țărilor care se opun preluării Groenlandei de către SUA, invocând motive de securitate națională. Declarațiile vin în contextul în care trimisul său special susține că Washingtonul este hotărât să preia insula, iar o delegație bipartizană a Congresului american se află la Copenhaga pentru a reduce tensiunile cu Danemarca și Groenlanda.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sentimental Value”, revenirea regizorului Joachim Trier după succesul peliculei „The Worst Person in the World”. De această dată acesta aduce pe marile ecrane o poveste despre două surori, care se reîntâlnesc cu tatăl lor îndepărtat și trebuie să înfrunte secretele, regretele și alegerile care le-au modelat viețile.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Giroc, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara (CRTS), organizează o campanie de donare de sânge în 2 februarie, între orele 8:00 și 13:00, la Căminul Cultural Giroc.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă și în 2026 programul „UVT pentru elevi”, oferind sprijin gratuit elevilor din întreaga țară. Proiectul include sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, concursuri educaționale și consiliere individuală în carieră.
Eveniment
Momente de panică după-amiază în comuna Cenei, unde un incendiu izbucnit într-o bucătărie a rănit două persoane, o persoană adultă și o minoră.
Sănătate
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a efectuat vineri, 16 ianuarie, o vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde s-a întâlnit cu conducerea unității, șefi de secție și medici. Discuțiile au vizat teme importante pentru sistemul medical românesc, precum malpraxisul, medicina defensivă, burnout-ul în rândul personalului medical și lipsa medicilor de familie.
2
Eveniment
Transporturi ilegale de migranți, plătite cu sume de până la 1.000 de euro, au fost descoperite de polițiștii de frontieră în județul Timiș. Doi bărbați de origine pakistaneză au ajuns în arest preventiv.