Poli Timişoara s-a chinuit, dar a reuşit să iasă basma curată şi să câştige pe teren propriu. Scorul final al returului disputei amicale cu FC Bihor Oradea de vineri a fost de 1 – 0 în favoarea bănăţenilor. Golul a fost marcat de Dorin Goga, fiind poate chiar unul dintre ultimele înscrise de atacant pentru Politehnica.
Timişenii fără asigurări medicale din zona localităţilor Jamu Mare şi Curtea, care nu beneficiază de serviciile sistemului public de sănătate, persoanele de etnie roma şi cele vârstnice se vor bucura în curând de serviciile unor Centre de Asistenţă Medicală Comunitară. Realizate în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, centrele vor fi funcţionale în următoarele luni.
Luptă aprigă pentru locurile bugetate de la Universitatea de la Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara. 1.852 de candidaţi se luptă pentru cele 580 de locuri la fără taxă. Promovabilitatea scăzută de la examenul de bacalarureat nu a afectat foarte mult cererea la această universitate. În 2010, aproape 2000 de candidaţi se băteau pentru 560 de locuri bugetate la UMF.
Consilierul judeţean Traian Stancu şi-a dat demisia din funcţia de ales judeţean şi din filiala PDL după ce a votat, vineri, în favoarea organizării referendumului propus de consilierii judeţeni USL şi PNŢCD privind desființarea județului Timiș în contextul unei noi reorganizări administrativ-teritoriale a Romaniei.
Investitorii nu par interesaţi de spaţiile de la Bastionul Theresia din Timişoara scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Timiş din cauza preţului prea mare. Aceasta este opinia consilierului judeţean Viorel Coifan, care propune ori scăderea preţului de pornire a licitaţiilor, ori mutarea unor instituţii aflate în subordinea CJT în spaţiile rămase libere.
Mapamond
Lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, i-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace lui Donald Trump, în cadrul unei întâlniri private la Casa Albă.
2
Eveniment
Un autotren a fost cuprins de flăcări, aseară, aproape de miezul nopții, pe centura Lugojului. Focul a ars jumătate din materialele cu care era încărcat și capul tractor.
Utile
Vineri, 16 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 16 ianuarie, puteți merge la un tur ghidat, la un spectacol de stand-up comedy, la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
România
Comisia Europeană a aprobat planul de investiții în apărare al României și a propus alocarea a 16,68 miliarde de euro prin programul SAFE, a doua cea mai mare sumă din acest mecanism. Decizia urmează să fie analizată de Consiliul UE, iar primele plăți sunt estimate pentru martie 2026. Guvernul României a salutat aprobarea și a anunțat că va face publice proiectele finanțate.
6
Mapamond
O explozie urmată de un incendiu a avut loc în centrul orașului Utrecht, din Olanda, provocând prăbușirea mai multor clădiri. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, iar autoritățile nu exclud posibilitatea existenței unor persoane prinse sub dărâmături. Cauza exploziei este încă necunoscută, iar pagubele materiale sunt importante.
Cinema
Trei dintre cele mai importante filme semnate de Ingmar Bergman vor fi prezentate la Timișoara în prima retrospectivă Ceau, Cineclub! din acest an. Evenimentul, organizat de Ceau, Cinema! în parteneriat cu Ambasada Suediei, se va desfășura în perioada 23-25 ianuarie, la Cinema Studio.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează în această primăvară o nouă ediție a evenimentului „Career Days@UVT”, dedicat oportunităților de carieră pentru studenți și absolvenți.
1