„All my jazz” se intitulează expoziţia de fotografie a marelui artist american Charles Giuliano, care va putea fi admirată pe toată perioada Festivalului Garâna Jazz 2011, eveniment la care numărul estimat al spectatorilor în perioada 21-24 iulie este de ordinul zecilor de mii.
Incendiile de vegetație uscată creează din nou probleme la Timișoara. De această dată mai multe locuinţe din Calea Șagului au fost în pericol după ce flăcările izbucnite în urma unui incendiu de vegetaţie uscată, amenințau să se extindă.
Rezultatele provizorii obţinute în urma recensământului agricol arată o scădere a efectivului de animale în judeţul Timiş, mai ales la bovine. De asemenea, sectorul imobiliar a influenţat decisiv suprafaţa disponibilă pentru diferite culturi. Interesul crescut pentru terenurile de construit a scos din circuitul agricol suprafeţe importante.
Caravana automobilismului timişean se mută pentru două zile la Hunedoara, pentru etapele trei şi patru din cadrul Campionatului Naţional de Circuit Viteză Urban 2011. Sâmbătă şi duminică, adică 23-24 iulie, centrul municipiului hunedorean va fi invadat de zeci de maşini de concurs.
Mihai Stoichescu este o prezenţă tot mai activă în Campionatul Naţional de motocros al Ungariei. Ultima ispravă a campionului din Lugoj în ţara vecină a venit în 17 iulie, în cadrul concursului de la Gyula.
Azi în Timișoara
Joi, 15 ianuarie, este celebrată Ziua Culturii Naționale prin diverse evenimente, printre care se numără expoziții, spectacole, proiecții de film sau tururi ghidate.
Capitală Culturală
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a VIII-a ediție a Festivalului–Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în care acuratețea interpretării, originea cântecelor alese, autenticitatea costumelor populare, până la cel mai mic detaliu, talentul și pasiunea pentru folclorul veritabil sunt criterii fundamentale în regăsirea și relansarea unui atașament profund pentru cultura tradițională.
Ştiri din Timiș
Alimentarea cu energie electrică a fost complet restabilită în toate localitățile din județul Timiș afectate de vremea severă din ultima perioadă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, marți seara, 14 ianuarie, în jurul orei 19:00, au fost soluționate și ultimele probleme semnalate în cinci localități, fără a mai fi înregistrate întreruperi în furnizarea curentului electric.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să construiască o parcare multietajată în cartierul Cetate, pe terenul din spatele magazinului Bega, recuperat în instanță de la frații Cristescu. Proiectul, aflat în faza de documentații, este însă „blocat” de un aviz negativ al Direcției Județene de Cultură, municipalitatea cerând reanalizarea acestuia.
4
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea ultimei serii a cursului gratuit „Schimbările climatice: cadru normativ, obiective și principii”, desfășurat în cadrul Proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale. Pentru această serie mai sunt disponibile doar cinci locuri.
Ştiri din Timiș
În urma deflagrației produse miercuri dimineață la sediul Poliției Rutiere din Lugoj, autoritățile au decis suspendarea alimentării cu gaze naturale până la finalizarea verificărilor de siguranță.
Economic
Aproape opt din zece români (79%) consideră că anul 2025 a fost unul „prost” pentru România, iar circa două treimi (63%) anticipează că țara va intra „probabil” în recesiune în 2026, potrivit celui mai recent studiu global realizat de Ipsos.
1
Ştiri din Timiș
Drumuri Municipale Timișoara a finalizat procedura de licitație deschisă pentru serviciile de reparare și întreținere a autovehiculelor și remorcilor, publicată în SEAP sub numărul [CAN1160810 / 14 ianuarie 2026]. În urma evaluării ofertelor, PAUL TRANS S.R.L. a fost desemnată câștigătoare pentru toate cele trei loturi ale procedurii.