Pentru două zile, Chişoda va deveni localitatea cu cei mai mulţi interpreţi vocali şi intrumentali pe metru pătrat. Şi asta pentru că în 25 şi 26 august tineri înzestraţi, din toate colţurile lumii, se vor întrece în cadrul celei mai mari compeţiţii internaţionale, dedicate memoriei lui Iosif-Sivu şi Cosmin Golban.
Pasionantul duel al motocicliștilor Ionel Pascotă – Cătălin Cazacu va încinge asfaltul, duminică, pe aeroportul din Arad. Cei doi piloţi timişoreni se înfruntă pentru prima oară în acest an în ţară în cadrul unei etape din Campionatul Naţional de viteză.
În mai multe localităţi din regiunea de vest reţelele electrice au fost scoase din funcţiune de furtuna din ziua de miercuri. Din cauza condiţiilor meteo deosebite, a ploilor însoţite de rafale puternice de vânt, în decursul acestei zile au fost afectate reţelele electrice de medie tensiune de pe raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Banat.
Scandal monstru, joi, pe strada Dimineţii din Timişoara. Membrii unei familii de rromi au sărit să îi agreseze pe jurnaliştii şi reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor veniţi pentru a ridica un măgăruş abandonat pe un câmp. Totul s-a petrecut sub ochii poliţiştilor locali trimişi în zonă tocmai pentru a evita astfel de incidente.

Horoscop

Luna Nouă în Scorpion: puterea transformării începe din interior
În data de 9 noiembrie are loc Luna Nouă în Scorpion, care deschide o perioadă de introspecție profundă, în care suntem invitați să privim în profunzime, să înțelegem ce se află în spatele propriilor emoții, dorințe și reacții, să analizăm acele aspecte ale vieții în care simțim că trebuie să facem schimbări importante. Scorpionul este un element de apă, un semn fix, guvernat de planetele Marte și Pluto.

Horoscop

Horoscop săptămâna 9-15 noiembrie
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.

Ştiri din Timiș

Problemele uitate ale cartierului Freidorf. Tur civic pe străzile unde oamenii așteaptă de ani buni soluții
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.

Cinema

„Rocky” și povestea lui Sylvester Stallone, în două proiecții speciale la Cinema Timiș
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, medalie de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.

Sănătate

Ziua Internațională a Radiologiei. Ce investigații imagistice pot face pacienții la spitalele din Timișoara
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.

Ştiri din Timiș

„Cel mai frumos și mai modern stadion din România” se construiește la Timișoara. Cel puțin așa spune Simonis
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.