Moda finanţărilor luate de români în franci elveţieni îşi arată în ultimele luni „roadele”. Mulţi timişoreni au ales să-şi achiziţioneze locuinţe cu ajutorul unor credite luate în franci elveţieni. Sumele contractate în moneda exotică, destul de puţin prezentă pe piaţa bancară românească în urmă cu ceva ani, sunt acum destul de greu de rambursat.
Poli Timişoara va trece în sezonul viitor de la partidele vedetă cu Steaua, Dinamo sau Rapid la derbiuri cu UTA sau FC Bihor. Întâlnirea cu formaţia orădeană va fi cea care va deschide sezonul Ligii a doua pentru Poli în anul competiţional 2011 – 2012.
Zona Polonă, considerată ultimul ghetou al Timişoarei, a început să se schimbe în bine, după ce primăria a investit mai multe milioane de lei pentru racordarea cartierului la canalizarea oraşului şi asfaltarea drumurilor dintre blocurile muncitoreşti. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, susţine că investiţia nu are nicio legătură cu campania electorală de anul viitor.
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean sârb care a încercat să introducă ilegal în România aproximativ 1800 de pachete de tigari. Acestea au fost ascunse într-un loc special amenajat, în partea din spate a autoturismului, în uşi şi în grila de aerisire.
Echipa de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit prompt. Una dintre casele nou construite pe raza comunei a fost cuprinsă de flăcări. În noaptea de 3 spre 4 iulie, pe strada Semenic, la imobilul aparţinând lui Titus Curelaru, a izbucnit un incendiu. Recent ei au fost surprinşi o scrisoare de mulţumire.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.