Si cum o imagine face cat 1000 cuvinte, nu credem ca sunt prea multe de spus. In Miami a fost organizat un eveniment special pentru prezentarea unui Lamborghini Aventador LP700-4 negru mat.
Cei de la Heffner Performance au mai tunat un Lamborghini Gallardo Superleggera in urma cu ceva timp si au reusit sa cresca performantele masinii pana la 1024 CP.
Cavalerii Bizantini ai Sfântului Mormânt au donat Federaţiei Caritas a Diecezei Timişoara produse medicale în valoare de 40.000 de euro. Este vorba despre pungi speciale necesare pacienţilor cărora, în urma unor afecţiuni oncologice sau de alt tip, li se extirpă anusul.
La 55 de ani, Warren Jeffs are 78 de neveste. 24 le-a luat pe cand acestea inca nu implinisera 17 ani, iar pe doua dintre ele le-a violat. Este vorba despre seful bisericii mormone din SUA, care risca inchisoarea pe viata.
Vizat de o serie de dosare penale si implicat in mai multe scandaluri, Andrzej Lepper, in varsta de 57 de ani, s-a sinucis. Politicianul populist polonez, fost vicepremier, s-a spanzurat in sediul partidului sau.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.