A te mobiliza pentru a face mişcare este, deşi sănătos, adesea dificil, mai ales dacă nu ai pe cineva care să te însoţească. Ei bine, un tânăr din Timişoara a pornit o iniţiativă care vine în întâmpinarea celor pasionaţi de jogging sau celor care îşi doresc să îşi pună muşchii la treabă - "Alerg o tura", sesiuni de alergare în grup în diferite zone ale oraşului, dimineaţa sau seara. Participarea este gratuită şi deschisă tuturor timişorenilor.
Pe 25 septembrie se va da starul stagiunii 2011/2012 a Operei Naționale Române din Timisoara, cu spectacolul "Adriana Lecouvreur", de Francesco Cilea. Până atunci însă, timişorenii se vor putea bucura la sfârşitul lunii august de o nouă ediţie a "Festivalului de operă şi operetă" din Parcul Rozelor.
Peste exact o săptămână se încheie vacanţa şi la prim-divizionara de baschet feminin BCM Danzio Timişoara. După trei luni de pauză, timişorencele repornesc motoarele cu gândul la un loc pe podiumul campionatului şi la debutul european din Liga Balcanică.
Marţi are loc sedinţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Deşeuri Timiş, iar primarii din judeţ sunt aşteptaţi să-şi dea avizul pentru delegarea serviciilor de concesionare salubritate şi operare pe deponeul ecologic de la Ghizela.
Un om al străzii a fost omorât în bătaie de un tânăr de 22 de ani într-o spălătorie auto situată în imediata apropiere a Secției 5 de Poliție din Timișoara. Anchetatorii au crezut inițial că au de-a face cu o moarte naturală.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres. UPDATE. Aproximativ 40 de morți
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
2
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.
Mapamond
Producția de film poate aduce o serie de surprize. Unele au fost intenționate, altele au fost accidente (ne)fericite. Unele dintre acestea ajung pe ecran, în timp ce altele trăiesc în liniște ca părți ascunse din istoria filmului. De la povești bizare din culise la originile neobișnuite ale unor replici emblematice, lumea filmului este plină de fapte fascinante.
Ştiri din Timiș
Centrul Timișoarei s-a transformat, în noaptea de Revelion, într-un adevărat punct de atracție pentru mii de oameni veniți să întâmpine Anul Nou în aer liber. UPDATE. Mai multe artificii au scăpat de sub control
4