Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană (ATCCE) răspunde prompt, printr-un comunicat punctual, la declarațiile reprezentanților Universității de Vest (UVT), care s-au arătat ”uimiți” că nu au fost implicați în realizarea imaginii campaniei "Cultura unește comunitatea". Apelul la implicare a fost lansat către toți membrii ATCCE, Universitatea de Vest este membru al Asociației, iar specialiștii săi fac parte din grupurile de lucru care pregătesc candidatura, precizează directorul executiv al ATCCE, Simona Neumann. Mai mult, UVT are un contract cu Asociația, pentru realizarea unui studiu sociologic, serviciu plătit cu 19.000 de lei.
Ministerul Educaţiei are de gând să elaboreze un cod de etică profesională pentru dascălii din sistemul de învăţământ românesc. Potrivit acestui cod, cei ce îi încalcă prevederile nu vor mai putea face parte din acest corp profesional.
Taximetriştii din Timişoara sunt invitaţi la primărie, începând de luni, până la mijlocul lunii februarie, pentru a depune documentele necesare dacă vor să li se prelungească valabilitatea autorizaţiilor de taxi. Autorizaţiile pot fi prelungite, la cerere, 5 ani, dacă taximetriştii îndeplinesc anumite condiţii, anunţă reprezentanţii municipalităţii.
Nu a trecut mult timp de când era prezentat cel mai performant tomograf din vestul ţării. Acesta este la Spitalul de Copii din Timişoara, dar, din păcate, nu este pus încă în funcţiune, deşi pacienţi care au nevoie de el sunt nenumăraţi.
Mulţi încearcă să scape de violenţa din sport, dar la fel de mulţi o provoacă. Aceasta se manifestă mai ales acolo unde meciurile au o încărcătură mai mare şi spiritele se încing. În Timişoara vor fi două meciuri în acest retur de campionat fotbalistic care vor avea un grad mare de risc.
Ştiri din Timiș
Un nou protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 22 februarie, de la ora 16, în centrul orașului, la inițiativa Asociația Pieces of Heaven.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru un nou centru mare de colectare prin aport voluntar, în zona Freidorf. Investiția de 31,1 milioane lei, finanțată prin PNRR, va fi realizată în șase luni și va permite predarea gratuită a deșeurilor voluminoase, textile, electrice sau din construcții.
Turism
Timișorenii și vizitatorii orașului sunt invitați duminică, 22 februarie, între orele 15 și 17, să redescopere ADN-ul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Evenimentul este organizat de Timișoara Free Tours, proiect al Asociației Turism Alternativ.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Comunitatea timișoreană a discutat despre sistemul geotermal în buclă închisă, o soluție durabilă pentru încălzirea urbană.
România
Joi, sălile Palatul Parlamentului s-au transformat într-un decor somptuos pentru Balul Mascat „Bridgerton”, inspirat de popularul serial Bridgerton. Peste 850 de invitați, printre care vedete locale și actori internaționali precum Luke Thompson și Yerin Ha, au purtat costume elegante și au dansat sub candelabre, recreând farmecul epocii Regenței. Punctul culminant al serii a fost o cerere în căsătorie pe scenă, primită cu aplauze de către actori și invitați. Evenimentul a celebrat lansarea sezonului 4 al serialului pe Netflix.
Horoscop
În data de 20 februarie are loc întâlnirea dintre planetele Saturn și Neptun în Berbec, la grad zero. Reprezintă unul dintre cele mai rare și semnificative evenimente astrologice ale acestei perioade. Nu vorbim doar despre întâlnirea a două planete transpersonale, cu impact colectiv profund, ci despre o conjuncție care are loc chiar pe gradul zero al zodiacului, punctul absolut al începuturilor, al creației și al nașterii unui nou ciclu de experiență umană.
Ştiri din Timiș
Sunt 17 ani de când autoritățile locale au deschis, în Timișoara, un spațiu care avea să devină pentru mulți seniori mai mult decât un simplu club. Acum, Centrul de Socializare și Petrecerea Timpului Liber – Clubul Pensionarilor, de pe Bd. General Ioan Dragalina, este locul unde, zi de zi, aproximativ 70 de vârstnici din oraș își găsesc prieteni, activitate și sens.