Un detaşat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti a fost găsit mort, joi, după ce s-ar fi aruncat de la etajul şapte al unui hotel din Baia Mare.
Aleşii PDL au analizat celebra listă de proiecte pentru 2014-2020 a primarului Timişoarei, Nicolae Robu, şi au ajuns la concluzia că ne-ar trebui... vreo 500 de ani să le vedem pe toate puse în practică. Noi visăm linii de tren îngropate, dar nu suntem în stare nici să zugrăvim Gara de Nord, în condiţiile în care ministrul Transporturilor face parte din acelaşi partid ca primarul, îi aminteşte edilului-şef consilierul Ştefan Sandu. În rest, democrat-liberalii îi recomandă lui Robu să rezolve întâi problemele mărunte ale oraşului, pentru care nu este nevoie de sume colosale.
Polițiștii de frontieră din județul Timiș au fost nevoiți să facă uz de armă pentru a prinde un tânăr de 19 ani, care nu a oprit mașina la somațiile oamenilor legii și, mai mult, a acroșat mașina acestora.
Mai multe percheziții au avut loc în București și județele Timiș, Ilfov și Cluj, la locuințele unor persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare specializată în evaziune fiscală cu mărfuri din China și spălare de bani.
Spațiile destinate bicicliştilor recent create în centrul Timişoarei, în apropierea Pieţei Sfântul Gheorghe, pe care utilizatorii acestui mijloc de transport oricum nu le pot folosi în lipsa rastelelor, s-au transformat parţial în parcări pentru motociclete. Reprezentanţii unei firme de semnalizări rutiere au şters zilele trecute o parte din noile marcaje cu biciclete şi au pus altele cu motociclete. Şi aşa, spaţiile sunt ocupate de... maşini.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
România
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
Ştiri din Timiș
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
2
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
3