Dacă în urmă cu câteva zile, primarul Nicolae Robu prezenta o listă cu obiective ce trebuie îndeplinite în următorii şapte ani, joi, deputatul Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timişoara, a prezentat o listă de 31 de proiecte pe care le-a numit „realiste” şi care ar putea fi realizate în 2014. Printre acestea, se numără realizarea unui skate park şi crearea de noi rute auto în campusul UVT, de pe strada Oituz.
Ultimele testări efectuate de specialiştii de la ACS Poli au decis numele jucătorilor care au trecut prin primul filtru al selecţiei. În ultimele zile a fost o adevărată hemoragie de jucători noi la club, tineri, mai puţin tineri, români, străini, cu toţii au venit să-şi încerce norocul la Timişoara. Până la urmă puţini au rămas şi vor rămâne şi mai puţini.
Pe lângă extinderea liniei de troleibuz de la Timişoara la Dumbrăviţa a fost semnat contractul de finanţare şi pentru extinderea reţelei de troleibuze până la Ghiroda pe bani europeni. În prezent, transportul către cele două comune periurbane este asigurat cu autobuze, liniile metropolitane M45 şi M30.
Surpriză în domeniul arheologic timişorean. Efectuarea lucrărilor de cercetare arheologică în zona Pieţei 700, cu ocazia realizării parcării din zonă şi a săpării fundaţiei la una dintre clădirile de birouri, plus scanările extrem de precise ale terenului Timişoarei, au scos la iveală că în oraş există un stăvilar, asemănător celui descoperit în Piața 700, dar mult mai mare. Mănuşa a fost aruncată, stăvilarul de mari dimensiuni este pe terenul primăriei, poate fi păstrat in situ fără absolut nicio problemă şi poate deveni o atracţie turistică de mare valoare. Municipalitatea este aşteptată să „sară" cu banul şi să dovedească interes pentru o asemenea investiţie!
Aşa cum am anunţat, deja cei de la City Business Centre au demarat lucrările de conservare şi, ulterior, mutare pe noul amplasament a stăvilarului vechii cetăţi a Timişoarei, descoperit în momentul realizării fundaţiei pentru clădirea cu numărul 5 a complexului de birouri din Piaţa 700. Lucrarea va scoate din buzunarul societăţii respective undeva spre 500.000 de euro, dar, la final, situl va deveni exemplu de bune practici.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
România
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
Ştiri din Timiș
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
2
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
3