Primele 6400 de doze de vaccin antigripal, dintre cele 50.554 dorite în Timiş de către Direcţia de Sănătate Publică, vor ajunge la asiguraţii din Timiş în 7 noiembrie.
Un bărbat a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să introducă în țară peste 50 kg de cafea ascunsă în autoturismul pe care îl conducea și pentru care nu avea documente de proveniență.
Studentii la Drept vor putea vedea cum funcţionează mecanismul justiţiei, la Curtea de Apel Timişoara. Timp de două săptămâni, în luna noiembrie, studenţii din anii I, II şi III vor lucra la serviciile de arhivare, registratură, grefă sau la centrul de documentare al acestei instituţii.
Punct final în Campionatul Regional de Rally Sprint, prima ediţie a unei competiţii ce se doreşte a fi o „anticameră“ la Naţional. În week-end, la Cladova, s-a dat ultima bătălie în întrecerea patronată de VSS Racing Club Timişoara, etapă ce schimbat şi ierarhia finală.
La Timişoara s-au celebrat luni 83 de ani de la prima emisiune radio în România. Aniversarea a prilejuit o dezbatere asupra statutului Jurnalistului Radio România. Tot luni, Radio Timişoara a anunţat lansarea în eter a primului program Arad FM.
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.
Lugoj
Aquatim Lugoj a demarat operațiunile de spălare a rețelei de apă potabilă, după ce a contractat o firmă specializată în acest tip de intervenții. Primul test al procedurii a fost realizat astăzi, urmând ca, din primăvara acestui an, acțiunea să fie extinsă treptat la nivelul întregului municipiu.