Zi mare la Filarmonica Banatul: pianul mult-visat a ajuns la Timişoara. Preţiosul instrument a fost ales de pianistul Dragoş Mihăilescu, care a petrecut mai bine de trei ore în fabrica Steinway&Sons din Hamburg pentru a testa cele şase piane expuse ca ofertă pentru Filarmonica din Timişoara. De luni, pianul Steinway, în valoare de 130 000 de euro, se află la Sala Capitol.
Cu ocazia „Zilelor textile” organizate în localitatea Plandiste din Serbia, o delegaţie a oraşului Deta a participat la masa rotundă cu tema „Oportunitatea dezvoltării industriei textile în cadrul primăriei Plandişte şi a regiunii Banat”. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului transfrontalier intitulat „Centre suport de dezvoltarea a IMM-urilor în localităţile Plandiste (Serbia) şi Deta (România)”.
Rezultatele bune şi foarte bune obţinute de reprezentanţii Becicherecului la Festivalul-concurs Lada cu zestre fac cinste comunei. Tinerii artişti au arătat că ştiu să preţuiască valorile tradiţionale lăsate moştenire de către înaintaşi.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din Timişoara a avut loc o dispută între câteva frumoase manechine: Miss Agenţia Anka Staar. Fetele au defilat pe podium cu graţie şi eleganţă, iar printre concurente s-au numărat şi majoretele clubului Poli Timişoara.
În jur de 600 de candidaţi s-au înscris să susţină examenul de rezidenţiat, duminică, în Timisoara. În oraşul de pe Bega sunt disponibile, însă, doar puţin peste 300 de locuri. Spre deosebire de anii trecuţi, examenul s-a desfăşurat, descentralizat, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara.
Ştiri din Timiș
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.
Eveniment
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Agenda
De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.
Mapamond
Chris Rea, muzician britanic celebru pentru hituri precum Driving Home for Christmas și The Road to Hell, a murit luni, potrivit unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al familiei, citat de Sky News și BBC. Artistul avea 74 de ani.
1
Sănătate
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.
Eveniment
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.
Eveniment
UPDATE. Accident rutier cu mai multe victime, la Săcălaz. Într-una dintre mașini se afla și un copil
Două autoturisme au fost implicate, luni după-masă, într-un accident rutier produs în comuna Săcălaz. Șapte persoane se aflau în mașini, iar două femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. UPDATE. Două femei, de 66 și 80 de ani, au ajuns la spital