Dacă v-aţi gândit cum puteţi să vă tăiaţi sănătos din factura plătită lunar pentru căldură sau curent electric aveţi ocazia să găsiţi soluţia ideală în aceste zile, la Cantina 1 a Politehnicii, în Complexul Studenţesc, la expoziţia specializată RoEnergy 2011. Celule fotovoltaice şi panouri solare, centrale pe biomasă sau soluţii inovatoare de izolare termică a casei sunt doar câteva dintre ofertele lansate de producători din mai multe ţări europene prezente pentru prima dată în România.
Timișorenii au în această seară șansă să audă, în rolul principal al operei Traviata, ”Cea mai bună voce din România”. Soprana Mihaela Marcu a fost distinsă cu acest premiu în cadrul Galei VIP, ediția 2011. Spectacolul Operei Naționale Române din Timișoara de miercuri, 23 noiembrie 2011, se desfășoară în cadrul Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical și începe la ora 19.
Câteva zeci de enoriaşi au participat la ceremonia de punere a pietrei de temelie la nouă biserica care se va construi în Dealul Viilor. Ritualul religios s-a desfăşurat în prezenţa mai multor feţe bisericeşti, printre care protopopul Lugojului, Ioan Cerbu, a reprezentantului Mitropoliei Banatului, episcopul Paisie, a reprezentanţilor Primăriei, dar şi a câtorva oameni de afaceri din oraş.
Reprezentanții Primăriei Lugoj intenţionează amenajarea unui patinoar artificial, pe o suprafaţă de 600 mp. Acesta va funcţiona în Parcul „George Enescu”, timp de 60 de zile. Programul de funcţionare al patinoarului artificial va fi de luni până vineri, între orele 10:00 – 21:00, iar sâmbăta şi duminica va fi deschis între orele 10:00– 22:00.
După frumoasele seri organizate la “Taifas” Lugoj – “Vasile Gondoci & prietenii” – muzică folk şi poezie, cantautorul Vasile Gondoci a surprins din nou cu organizarea Concertului aniversar – 30 de ani de la debutul în Cenaclul “Flacăra” – Magda Puskas.
Eveniment
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara, la intersecția străzii Cluj cu Bulevardul Victor Babeș. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Femei în funcții-cheie
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara.
Utile
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune, și Piaxo, companie românească de inginerie cu expertiză în domeniul automotive, își consolidează parteneriatul strategic în România pentru a susține inovația, colaborarea internațională și dezvoltarea soluțiilor de mobilitate ale viitorului. Prin acest parteneriat, echipele multidisciplinare de inginerie ale Piaxo din Timișoara lucrează alături de organizația tehnologică globală Clarios în proiecte complexe de dezvoltare, cele două companii păstrându-și independența și responsabilitățile distincte.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.