Cei mai puternici români vor fi la Timişoara în 3 decembrie pentru prima ediţie a unui concurs ce se doreşte a deveni unul tradiţional. Sute de kilograme vor fi ridicate la Iulius Mall în cadrul evenimentului intitulat Cupa World Class la powerlifting.
Vineri, 2 decembrie, de la ora 21, la Komodo Lounge Club va avea loc un concert extraordinar cu saxofonistul Cătălin Milea alături de invitaţii săi, Dinu Simon şi Csaba Santa. Intrarea la acest eveniment va fi liberă.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş anunţă că, la sfârşitul acestei luni, a realizat plata aferentă serviciilor medicale, medicamentelor şi materialelor de care asiguraţii beneficiază prin intermediul programelor naţionale derulate prin CJAS.
Horia Colibășanu se antrenează pentru o nouă expediţie în Himalaya. El va escalada unul dintre cele mai grele vârfuri existente, pe care au ajuns foarte puţine persoane. Acesta şi-a propus să ajungă pe vârful Kanchenjunga, cel de-al treilea vârf din lume ca înălţime.
Noul șef al Poliției Locale Lugoj, Dumitru Florin Nistor, a renunţat luni la funcţia de conducere pe care o deţinea în cadrul filialei PSD Lugoj, la cea de purtător de cuvânt din cadrul aceleiaşi organizaţii, și va demisiona şi din învăţământ, pentru că funcțiile sunt incompatibile cu noul său statut.
Ştiri din Timiș
Primăria Giarmata îl acuză pe consilierul local Andrei Berta (PSD) că ar fi intervenit abuziv asupra unor lucrări de pe strada Tudor Arghezi, unde ar fi dispus pietruirea ilegală a drumului. Administrația locală susține că acțiunea a produs pagube și a sesizat Poliția.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Alegerea unui microbuz pentru drumuri lungi nu ține doar de numărul de locuri, ci de modul în care fiecare kilometru este parcurs fără stres, oboseală sau compromisuri inutile. Când călătorești multe ore, confortul scaunelor, spațiul real pentru picioare și liniștea din habitaclu devin importante.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul de Digitalizare și Inovare Timiș”, alături de 15 primării din județ. Noua structură își propune să accelereze digitalizarea, inovarea și atragerea de fonduri pentru dezvoltarea durabilă.
1
România
Risipa alimentară rămâne o problemă majoră în Uniunea Europeană, iar sărbătorile sunt una dintre perioadele în care aceasta se accentuează. Fiecare european aruncă anual, în medie, aproximativ 130 de kilograme de alimente, peste jumătate din această cantitate provenind chiar din gospodării. Contextul arată cât de important este ca, mai ales de Crăciun și Anul Nou, să fim mai atenți la cât cumpărăm, cât gătim și ce ajunge, în cele din urmă, la gunoi.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune majorarea tarifului la stațiile publice de încărcare a mașinilor electrice, de la 1,4 la 1,9 lei/kWh, pe fondul eliminării plafonării prețurilor la energie. Municipalitatea susține că noul tarif, majorat cu 50 de bani, rămâne sub media pieței și este necesar pentru menținerea rețelei în parametri optimi.
2
Ştiri din Timiș
Peste 17.400 de cereri pentru Cartea Electronică de Identitate au fost depuse la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara din luna mai și până la finalul lui noiembrie, iar aproape 16.500 dintre acestea au fost deja soluționate, potrivit Primăriei Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, cu două zile înainte de Crăciun, o modificare majoră a taxelor locale pentru 2026, care duce la creșteri de peste 80% în zona taxelor de urbanism. Deși, inițial, taxele fuseseră doar indexate cu aproximativ 5%, schimbările fiscale adoptate la nivel național au majorat semnificativ baza de calcul pentru construcții.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O nouă destinație dedicată răsfățului s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. L’Occitane en Provence, brand cu origini franțuzești și o istorie ce datează din 1976, propune produse de îngrijire create cu ingrediente naturale, inspirate de câmpurile de lavandă, livezile de migdali și lumina caldă a Mediteranei. Noua locație se află la parterul Iulius Town, iar cu ocazia inaugurării, L’Occitane a pregătit selecții speciale și seturi cadou în ediție limitată, ideale pentru perioada sărbătorilor.