Consiliul Local al Tinerilor din Timisoara a aniversat joi un an de mandat, moment de bilanţ şi de prezentare a planurilor de viitor. Tinerii au proiecte noi pentru 2012. Ei intenţionează să organizeze mai multe întâlniri cu politicienii care vor intra în cursa pentru fotoliul de primar al Timişoarei anul acesta.
Provocare pentru tinerii din organizaţiile PNL şi PSD Timiş. Democrat-liberalii îi invită alături de ei să doneze sânge în aceste zile. Invitaţia vine din partea preşedintelui Organizaţiei de Tineret a PDL Timiş, Nicu Bitea.
Aproximativ 500 de elevi din Timişoara au participat sâmbătă, în premieră naţională, la un marş antidrog, pe role! Toţi participanţii au avut pe tricouri mesajul „Simte libertatea fără etnobotanice”, dar şi mesaje proprii împotriva consumului de droguri, cu care au participat la un concurs. Evenimentul a fost organizat de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara şi Asociaţia EU-România.
Intre protestatarii din miscarea "Occupy Oakland" si politisti au avut loc ciocniri violente, joi. Fortele de ordine din Oakland, SUA, au folosit gaze lacrimogene impotriva unui grup de tineri si a operat numeroase arestari.
Greiere, furnică sau drăcuşor sunt numai câteva dintre costumele în care au ales persoanele cu dizabilităţi de la fundaţia „Pentru Voi” să se costumeze, joi, la „Carnavalul tinerilor angajaţi”. Tot în cadrul acestui carnaval, persoanele cu dizabilităţi au pregătit şi un spectacol cu scenete şi poezii.

Eveniment

Motociclist dus la spital după un accident în zona Buziașului din Timișoara
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor. 2

Turism

Dulceață pe pâine în livada din Otelec. „Picnic în pustă” revine cu gusturi de toamnă și produse tradiționale
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.

Ştiri din Timiș

Tot mai aproape de inaugurare. Arena „Eroii Timișoarei” are și gazon
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș alocă peste 11 milioane de lei pentru trei școli din județ. Simonis: „Trei școli, trei localități, trei primari de culori diferite”
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.

Eveniment

O fetiță de 10 ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe Circumvalațiunii
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.

Ştiri din Timiș

Calendarul învestirii Guvernului Mureșan, stabilit de Grindeanu și Bolojan, cu toate că PSD nu s-a răzgândit
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș schimbă alocarea banilor din creditul de 257 de milioane de lei. Mai mulți bani pentru depozitul de la Ghizela
Consiliul Județean Timiș a aprobat modificarea listei de investiții finanțate din creditul de până la 257 de milioane de lei contractat de administrația județeană. Valoarea totală a creditului rămâne neschimbată, însă banii sunt redistribuiți între mai multe proiecte. Cea mai mare suplimentare este de 7,77 milioane de lei pentru construirea Celulei 3 a depozitului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela.

România

Șoferii începători ar putea avea restricții la mașinile pe care le conduc. Va exista o limită de putere propusă
Șoferii începători ar putea avea reguli noi atunci când își aleg mașina pe care o conduc. Un proiect de lege aflat la vot în Camera Deputaților propune limitarea puterii autoturismelor în primii doi ani de la obținerea permisului, în funcție de greutatea mașinii. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici