O dată cu venirea iernii furturile de lemne din păduri au devenit tot mai dese. Polițiștii timișeni au întocmit un nou dosar penal celor care au fost depistați în timp ce tăiau ilegal arbori din păduri ce nu le aparțin.
ARAD. Prin membrii săi cu experienţă în accesarea de proiecte finanţate din fonduri europene, PC Arad doreşte să vină în sprijinul tinerilor care vor să facă acest lucru în domeniul agriculturii.
Consiliul Regional al Elevilor Nord-Vest şi Consiliul Regional al Elevilor VEST lansează campania "Vrei la Vot - Pe 2 noiembrie, elevii iau atitudine!". Este, practic, un manifest dedicat tinerilor şi elevilor cu vârsta peste 18 ani pentru a-i determina să iasă la vot.
Timișorenii sunt invitați, sâmbătă, să vadă „Ce-i cu circu’ astă?”. Este vorba de un spectacol dedicat atât celor mari, cât și celor mici. Organizatorii au reușit să dea viață proiectului în doar o săptămână, încercând să aducă mai aproape de publicul timișorean, circul contemporan.
Lovitura vieții pentru un tânăr de 25 de ani și un altul de 33. Ei au dat atacul la o sală de jocuri de noroc și, pentru că angajații nu erau atenți, au reușit să fure din aparate aproximativ 2000 de lei. Totul cu chei potrivite, spun polițiștii.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.