Grupul consilierilor municipali PDL nu va aproba noul regulament de parcare în Timişoara, TimPark. Democrat-liberalii au sesizat, luni, că acest sistem nu aduce aproape nimic diferit faţă de vechiul TelPark şi, mai mult, schimbările produse vor cauza şi mai mult haos.
Nu uitaţi, Primăria Timişoara va găzdui astăzi o dezbatere publică pe marginea noului regulament de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor, pe care autorităţile locale vor să-l introducă din luna martie. Vedeţi cum va funcţiona noul TimPark, pe care primarul Nicolae Robu este hotărât să-l pună în locul mult-hulitului TelPark indiferent de opoziţia manifestată de „conservatorii” care nu agreează sistemul propus de el.
Primăria Timişoara a făcut public în sfârşit noul Regulament de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor, care urmează să intre în dezbatere luni şi să fie supus spre aprobare în consiliul local marţi. Aşa-zisele noi prevederi anunţate de primar cu privire la parcarea prin telefon, în sistem prepay sau prin SMS, funcţionează de ani buni în Timişoara, în paralel cu tichetele şi abonamentele de parcare. Vedeţi cum va funcţiona sistemul TimPark.
Dacă doriţi să vă spuneţi părerea cu privire la noul sistem de parcare TimPark, pe care autorităţile locale intenţionează să îl implementeze chiar din luna martie, sunteţi aşteptat luni la dezbaterea publică organizată pe această temă la Primăria Timişoara. Proiectul de hotărâre privind noul regulament de parcare va fi ulterior supus spre aprobare în consiliul local.
Noul sistem de parcare din Timișoara va intra în vigoare de la 1 martie, a anunțat, luni, primarul Nicolae Robu. Sistemul TelPark va fi înlocuit de sistemul TimPark. Principalele noutăți? Șoferii vor putea parca doar cu telefonul mobil - nu vor mai exista tichete de parcare - sau pe bază de abonament, iar Poliția Locală nu va mai dispune ridicarea mașinilor.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
3
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
3