tion.ro Web analytics

Ana Aguado, o tânără organistă din Spania, va susține, la Timișoara, cel de-al patrulea concert în cadrul festivalului Timorgelfest 2013. Iubitorii muzicii de orgă vor putea asculta în primă audiție în România lucrări spaniole și franceze.

Capitală Culturală

Opt zile pline cu teatru la Timișoara. Începe o nouă ediție TESZT
Duminică începe oficial Festivalul Euroregional de Teatru TESZT sub genericul „Celălalt punct de vedere”. Vor fi prezentate 24 de spectacole care oglindesc teatrul european din acest moment. Biletele s-au pus în vânzare online și la teatru la prețul de 50 de lei/spectacol, respectiv 30 de lei/concert.

Capitală Culturală

Filosoful Gabriel Liiceanu vine la Timișoara
Cunoscutul filosof și eseist român, Gabriel Liiceanu, ajunge la Timișoara, joia viitoare. Acesta va lectura în avanpremieră pasaje din ultima sa lucrare, „Scrisoare către Dorothea”. Dialogul va fi moderat de profesorul Mircea Mihăieș și va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

Utile

Strada Palmierilor se închide timp de două săptămâni
Strada Palmierilor (tronson cuprins între Str. Mătăsarilor - Str. Turda) va fi închisă pentru executarea lucrărilor de reparații la fundația părții carosabile și pentru așternerea covorului asfaltic

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 mai 2024, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, expoziții, proiecții și spectacole de teatru.

Ştiri din Timiș

Minoră din Giroc dată dispărută
O fată de 13 ani din Giroc este căutată de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

Ştiri din Timiș

Evenimentul de educație rutieră din Piața Libertății a fost amânat
Evenimentul de educație rutieră și prim ajutor, organizat de Societatea Studenților de Medicină din Timișoara, în colaborare cu ISU Timiș, a fost anulat. Organizatorii vorbesc despre „motive tehnice” și urmează să comunice o dată ulterioară desfășurării acestuia.

Ştiri din Timiș

FOTO. Elevii din Timiș și-au demonstrat abilitățile în situații limită de urgență
Elevii de la mai multe școli din vestul țării s-au întrecut la concursul organizat de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș. Concursul cu tematică de protecție civilă i-a provocat pe tinerii de gimnaziu și liceu să acționeze în simulări de situații limită, de urgență și i-au provocat să se implice și să lucreze în echipă. Cei mai buni au fost premiați.

Mapamond

Vaticanul a emis noi norme privind abordarea fenomenelor supranaturale
Vaticanul a emis vineri noi norme care recomandă o abordare prudentă în faţa unor fenomene presupuse supranaturale, cum ar fi statui ale Fecioarei Maria care plâng şi crucifixe din care picură sânge, cazuri care timp de secole au stârnit interesul credincioşilor catolici, scrie AGERPRES. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici