De jumătate de an, la Scena, în Piața Traian, poeții își citesc versurile în fața publicului, iar iubitorii de literatură descoperă noi voci și perspective. Iată că din această seară poeziile vor beneficia de interpretare în limbaj mimico-gestual, pentru ca arta să fie accesibilă unui public cât mai larg.
Utile
Vineri, 20 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolul doctorului Mark Sloan din serialul Grey's Anatomy, a murit la vârsta de 53 de ani, după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), a anunțat familia, potrivit Reuters. De-a lungul carierei, el a jucat și în alte producții de televiziune și film, iar după diagnostic s-a implicat activ în campanii de conștientizare și sprijin pentru pacienții afectați de această boală.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole, proiecții sau la petreceri.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai CSC Ghiroda au fost convocați în Lotul Național de Kempo.
Ştiri din Timiș
Grațioase, jucăușe și pline de personalitate, pisicile acaparează weekend-ul acesta la Iulius Town, la una dintre cele mai cunoscute competiții de frumusețe felină. Sâmbătă și duminică, 21 – 22 februarie 2026, între orele 10.00 și 19.00, Atriumul Iulius Town devine un „catwalk”. Evenimentul este organizat sub egida World Cat Federation.
Ştiri din Timiș
Accesul auto la viitorul Institut Oncologic de pe Calea Torontalului este „dimensionat cât pentru un duplex”, avertizează viceprimarul Ruben Lațcău. Deși Comisia de Circulație a avizat proiectul, Ministerul Sănătății trebuie să modifice infrastructura pentru a evita blocaje într-o zonă deja aglomerată.
România
Prima reuniune a Consiliului de Pace a început. Donald Trump i-a încurcat funcția lui Nicușor Dan, prezentându-l drept „prim-ministrul României”.
2
Turism
Gusturile autentice ale Banatului urcă pe scena internațională. Județul Timiș participă, în perioada 19–22 februarie, la Belgrade Tourism Fair 2026 cu unul dintre cele mai ambițioase demersuri ale sale: proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.