La Spitalul Municipal din Timişoara a fost achiziţionat, printr-un proiect european, un mamograf digital cu tomosinteză 3D şi dispozitiv de stereotaxie.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au decis în sfârșit să scoată la licitație spațiul cunoscut sub denumirea de „Restaurant Crama 700, cu grădina de vară”, după ce proprietatea municipalităţii din zona centrală a oraşului a fost lăsată vreme de ani în paragină. Este vorba, în total, de peste 1.000 de metri pătraţi. Imobilul, închiriat în trecut Fundaţiei Academice Culturale, a ajuns într-o stare dezastruoasă, iar autorităţile locale încă se judecă cu fostul chiriaş pentru plăţile restante.
Are un păr până la glezne şi are doar 7 ani. Nu şi-a tăiat părul niciodată şi încă refuză să facă acest lucru. Dar a promis părinţilor şi surorii sale că, poate, va face acest lucru la 8 ani, sau, poate, niciodată. Oricum, nimeni nu o obligă să facă acest lucru.
Reprezentanţii Aquatim anunţă întreruperi în furnizarea apei reci, miercuri şi joi, pe mai multe străzi din zona Freidorf – Andreescu din Timişoara. Dacă pe unele străzi consumatorii vor rămâne fără apă la robinete, pe alte străzi presiunea va fi redusă. Vedeţi în continuare ce străzi vor fi afectate.
Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea, în aceste zile, punctul maxim de activitate, anunță Societatea Astronomică Română de Meteori.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.