Aleşii locali ai Timişoarei au aprobat studiul de fezabilitate pentru pasajul rutier Piaţa Victoriei, reproiectarea infrastructurii de transport în centrul oraşului, cu reorganizarea circulaţiei în sens unic, şi amenajarea unei parcări subterane. Vorbim despre o investiţie totală estimată la peste 50 de milioane de euro, cu câteva zeci de milioane mai puţin din calculele primarului Robu. „Eu cred că în 2016 putem avea subpasaj auto funcțional prin Piața Victoriei”, anunţă Robu, după ce a durat peste un şi jumătate doar realizarea SF-ul.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului European, pentru a treia oară la rând. A stabilit și un nou record al competiției.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș și Primăria Sânnicolau Mare au semnat acordul de parteneriat pentru realizarea unui complex de agrement și turism de aproximativ 4 hectare, cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Capitală Culturală
O parte importantă din istoria agriculturii bănățene poate fi descoperită, de miercuri, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Expoziția „Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic” aduce în fața publicului obiecte de patrimoniu, unele prezentate pentru prima dată, și deschide un nou spațiu expozițional al muzeului.
Eveniment
Miercuri polițiștii au intervenit la un accident produs pe Calea Torontalului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Giroc și Chișoda vor beneficia, începând cu data de 17 august, de un nou sistem de transport public. Serviciul va fi preluat de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), iar localitățile vor fi deservite de liniile metropolitane M3 și M32.
Ştiri din Timiș
Timișoara este, de departe, cel mai dinamic oraș din Banat și Crișana în ceea ce privește cursele Uber, iar ora 22:00 este momentul de vârf al mobilității de seară. Datele companiei arată însă că ritmul deplasărilor diferă semnificativ de la un oraș la altul.
1
Eveniment
Un incendiu izbucnit miercuri la Țipari s-a extins rapid pe aproximativ 3.500 de metri pătrați de vegetație uscată și a cuprins o anexă în care era depozitat fân. Flăcările s-au apropiat periculos de locuințele din zonă, însă pompierii din Lugoj au reușit să oprească extinderea focului. Din fericire, nu au fost victime.
Ştiri din Timiș
Peste 20.000 de credincioși sunt așteptați, în acest weekend, la Basilica Papală Maria Radna din Lipova, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În același timp, alte câteva mii de pelerini sunt așteptați la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, pentru unul dintre cele mai importante praznice din calendarul ortodox.