Accident de circulație, joi seara, la intersecția dintre Calea Circumvalațiuni și strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. O ambulanță, în care se afla un pacient, a fost lovită de un autoturism Seat al cărui șofer nu a observat semnalele acustice și luminoase ale mașinii de intervenție aflată în misiune.
Dacă nu v-aţi făcut program în zilele de 18 sau 19 martie vă face Organizaţia Turistică a Vârşeţului. În cele două zile, în localitatea aflată în Serbia, la doar câţiva kilometri de graniţă, va avea loc ediţia cu numărul 11 a Vinofest, un festival al vinului diferit de ceea ce ne-am obişnuit la Timişoara.
Băieții de la Implant pentru Refuz au decis să întâmpine primăvara așa cum se cuvine și au pregătit un concert de neratat pentru timișorenii care gustă rockul de calitate. Astfel, cu acord din partea „Comisiei pentru trezirea la realitate” și a „Consiliului propagandei muzicale”, IPR se vor revedea cu fanii de „acasă”, în martie.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Lugoj
Primăria Lugoj a semnat contractul de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan. Lucrările vor dura doi ani.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a remizat, 1-1, cu CS Șelimbăr, după ce a fost condusă și a egalat prin Ștefanovici. Bănățenii au ratat însă două ocazii uriașe pe final, care le puteau aduce victoria.
Ştiri din Timiș
Timișorenii au la dispoziție noi puncte de hidratare și răcorire în oraș, în contextul vremii caniculare. Primăria și partenerii săi extind astfel măsurile de sprijin pentru cei afectați de temperaturile ridicate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei, unde au fost înlăturate construcții și echipamente amplasate ilegal. Vestiarele improvizate au fost ridicate de firma care le instalase.
4
Utile
Sâmbătă, 8 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la ateliere sau petreceri.
Ştiri din Timiș
În multe locuințe, televizorul nu mai este doar un ecran pe perete, ci centrul discret al camerei de zi. El adună familia, susține serile de film și, tot mai des, devine fereastra spre streaming, sport și conținut online.