Anchetă a polițiștilor ajunsă la final. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe cei doi bărbați care la finalul lunii trecute au furat poșeta unei femei, în Piața Victoriei din Timișoara, iar apoi au scos bani de pe cardul victimei. Primul dintre infractori, în vârstă de 49 de ani, a fost prins în 3 noiembrie, iar al doilea, în vârstă de 54 de ani, marți.