Doamnele şi domnişoarele din Timişoara au ocazia să participe la un atelier de stil, un salon de cunoaştere şi dezvoltare personală. Atelierul s-a deschis la finele săptămânii trecute, iar vineri urmează o nouă întâlnire, la care poate participa orice femeie cu stil.
Timişoara îşi confirmă statutul de lider zonal în ceea ce priveşte reclamele stradale. Vorbim despre sumele colectate de primărie la bugetul local din taxa de publicitate. Oradea stă în schimb mai bine decât Aradul, Satu-Mare şi Reşiţa.
Vineri seara, Iulius Mall îi invită pe toţi cei ce doresc să fie în pas cu ultimele tendinţe ale modei la Summer Fashion Show. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediţie, va avea loc la demisol, în zona Sarra Blu’.
Schimb de experienţă pe teme agricole. Având deja o tradiţie de trei ani, evenimentul intitulat „Caravana Recoltei”, organizat în Serbia în mod simbolic pentru a marca debutul secerişului, a avut în acest an o componentă transfrontalieră.
Şi PSD Timiş încearcă să vină în sprijinul persoanelor a căror agoniseală de-o viaţă a fost luată de ape, deschizând un centru unde pot fi donate ajutoare pentru sinistraţii din zonele devastate de inundaţii din Moldova, pe Calea Buziaşului din Timişoara.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Timiș, fiind cercetate în contextul unei posibile tentative de fraudare a examenului de rezidențiat organizat duminică, 15 noiembrie, la Timișoara.
Mapamond
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.
Eveniment
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile
7
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
5