O tânără de 21 de ani din judeţul Gorj a furat bijuterii şi haine în valoare de 2.500 de lei de la colega de cameră, la doar două zile după ce se mutase cu aceasta în apartament. Tânăra a fost prinsă de poliţişti şi riscă ani buni de închisoare pentru furt calificat.
Mai mult de 30 de persoane au suferit în week-end din cauza căldurii sufocante, fiind necesară intervenţia medicilor din cadrul Serviciului de Ambulanţă Timiş. Cadrele medicale recomandă cetăţenilor ca în perioadele caniculare să evite, pe cât posibil, expunerea la soare, şi să consume în jur de 2 litri de apă pe zi.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu s-a întâlnit luni cu constructorii de drumuri din Timişoara. El a afirmat că a fost informat că există un cerc vicios în acest domeniu: constructorii nu îşi primesc banii la timp, nu pot face investiţii, lucrările următoare sunt de proastă calitate, iar timişorenii sunt nemulţumiţi. El i-a avertizat, totuşi, pe constructori că a fost informat şi de sublicitarea lucrărilor, şi de majorarea ulterioară a devizelor, dar şi de trasul de timp pe şantiere, care pare că a devenit o obişnuinţă.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a afirmat, luni, în timpul unei întâlniri cu constructorii de drumuri din municipiu că speră ca anul următor Primăria să nu mai finaţeze echipa de fotbal FC Timişoara, banii urmând să fie folosiţi pentru construcţia de drumuri.
Patronul celor de la Poli Timişoara, Marian Iancu, a lansat duminică noaptea bomba! El a anunţat că jucătorii echipei alb-violete vor juca partida cu Manchester City, din play-off-ul Europa League, pe bani mai mulţi decât colegii lor englezi.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7