O femeie in varsta de 82 de ani a fost găsită joi decedată într-un puţ din curtea casei sale din localitatea Bacova, judeţul Timiş. Sătenii nu o mai văzuseră pe bătrână de câteva zile şi veniseră să o caute. Aceştia au văzut ceva în puţul din curte şi au decis să cheme autorităţile, care au făcut macabra descoperire.
La Regia Autonomă de Transport Timişoara este în plină desfăşurare un audit de pe urma căruia, speră autorităţile locale, să se afle cum sunt cheltuiţi banii publici. Potrivit viceprimarului Sorin Grindeanu, Regia a achiziţionat şine cu 1 milion de euro în plus faţă de cât avea nevoie şi are o formaţie alcătuită din 40 de pompieri a căror simplă ocupaţie este să stea să aştepte un eventual incendiu, dar Regia nu e capabilă să îşi acopere din propriile încasări salariile angajaţilor.
Doi ani de chin pentru mama victimei şi doi ani de tergiversări juridice pentru Adrian Cocoană. Pe 19 august 2008, Lucian Reja era accidentat mortal pe Calea Aradului din Timişoara, de un Ferrari condus de Adrian Cocoană, care gonea pe străzile din oraş. Mai mult, Cocoană a fugit de la locul accidentului şi s-a prezentat la poliţie la mai mult de 24 de ore de la accident. În luna iulie a acestui an, Cocoană a primit 4 ani de închisoare. Pedeapsă la care acesta, nemulţumit, a făcut recurs, aşa că este în continuare în stare de libertate...
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, în noaptea de miercuri spre joi, doi bărbaţi care transportau, cu căruţa, o importantă cantitate de ţigări. Asta după ce, cu numai 10 zile în urmă, patru traficanţi de ţigări au fost reţinuţi şi 36 de baxuri de ţigări au fost confiscate, tot dintr-o căruţă, în urma unei operaţiuni de amploare la frontiera din Timiş cu Serbia.
Inspectorii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş descoperă tot mai mulţi agenţi economici care nu-şi plătesc toate datoriile către bugetul de stat. Situaţia este una neplăcută - după primele şapte luni ale acestui an sumele atrase suplimentar la bugetul de stat, nedeclarate de contribuabili, au înregistrat o creştere de aproape 42%!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Eveniment

Accidentul mortal din Giroc: adolescentul de 17 ani a fugit de poliție înainte de tragedie
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase. 1

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 7